15.5 C
Chișinău
vineri, martie 29, 2024

Un bărbat din Bălți condamnat pentru că a înjurat

Must read

Adresarea în public cu cuvinte necenzurate, precum și săvîrșirea faptelor care înjosesc onoarea şi demnitatea unei persoane, se sancționează contravențional în Republica Moldova.

Conform legii, pentru aceste încălcări se aplică o amendă de la 450 la 900 de lei sau muncă neremunerată de la 10 la 20 de ore, notează bizlaw.md

O decizie privind un asemenea caz a fost pronunțată recent de către Curtea de Apel Bălți.

Conform informațiilor prezentante la dosar, în octombrie 2017, agentul din cadrul Regimului de Patrulare Nord a întocmit un proces-verbal prin care a constatat că, în cadrul unui conflict, o persoană a numit-o pe alta cu cuvinte necenzurate, astfel înjosindu-i onoarea și demnitatea umană.

Prin decizia agentului constatator persoana găsită vinovată a fost sancționată pentru săvîrșirea faptei prevăzute de lege. Prin urmare, i-a fost aplicată o amendă în mărime de nouă unități convenționale, adică 450 de lei.

Persoana nu a fost de acord cu sancțiunea aplicată, așa că a atacat procesul-verbal în judecată. Totuși, amenda a fost menținută de către Judecătoria Drochia, sediul Rîșcani, iar ulterior și de către Curtea de Apel Bălți.

https://noi.md/md/societate/un-barbat-din-balti-condamnat-pentru-ca-a-injurat

- Advertisement -spot_img

More articles

Lasă un răspuns

- Advertisement -spot_img

Latest article