1.1 C
Chișinău
luni, decembrie 23, 2024

4 MARTIE, REFERENDUM LA BĂLŢI privind demiterea penalului fugar, Renato Usatîi

Must read

Referendumul local privind demiterea primarului oraşului Bălţi, Renato Usatîi, va fi organizat în 4 martie. Data a fost aprobată de aleşii municipali. Decizia a fost susţinută de toţi cei 21 de consilieri ai formaţiunii politice Partidul Nostru, care au participat la şedinţă.

Consilierii municipali nu au citit în şedinţă motivul pentru care cer organizarea referendumului şi întrebarea, la care vor trebui să răspundă alegătorii.

În acealaşi timp, în proiectul de decizie, publicat pe site-ul primăriei, iniţiativa este explicată prin criticile aduse de presă şi Cancelaria de Stat la adresa lui Renato Usatîi, care nu şi-ar fi exercitat corespunzător atribuţiile de serviciu.

Întrebarea care va fi pe buletine la referendum este formulată în felul următor: „Sunteţi de acord ca primarul municipiului Bălți să rămână domnul Renato Usatîi?”

Reprezentanţii Cancelariei de Stat în teritoriu spun că vor contesta decizia, pentru că aceasta a fost aprobată cu anumite abateri, inclusiv în ce priveşte întrebarea pentru alegători.

„Reieşind din proiectul de decizie nu se văd motivele întemeiate de revocare a primarului aşa cum prevede codul electoral”, a declarat Verginia Scobioală, şeful adjunct al Oficiului teritorial Bălţi a Cancelariei de Stat.

Poziţia reprezentantului Cancelariei de Stat la Bălți este susținută și de către experţii în drept constituţional, care afirmă că întrebarea nu este formulată corect din punct de vedere legal.

„Eu spun că nu este corectă pentru că ea nu dă răspuns la întrebarea principală, se bucură de încredere sau nu, se mai bucură el de sprijinul bălţenilor sau nu. Dar asta că sunteti de acord să rămână, păi bine, dar cine a abordat problema ca el să plece, dacă el simte că spre asta merge, pai astea-s pronosticuri subiective, care nu au nimic cu situaita reala”, a spus expertul în drept constituţional, Mihai Petrache.

- Advertisement -spot_img

More articles

Lasă un răspuns

- Advertisement -spot_img

Latest article