[fragmente] … Între 2009 și până în 2013, Republica Moldova a fost poate cel mai important și de succes proiect de politică externă al României, cu obiectivul asumat de modernizare a statutului vecin și de apropiere de UE, implicit de România, singura poartă de acces către Vest. Ascultată inițial cu suspiciune și neîncredere, bănuită de agendă revizionistă ascunsă, vocea Bucureștiului a început foarte repede să conteze, iar atitudinea lui să fie apreciată în celelalte cancelarii. Premianta clasei Parteneriatului Estic, Moldova – grație și României – a devenit noua dragoste dar și consolarea Occidentului, dezamăgit de evoluțiile guvernării portocalii de la Kiev și lovit de “Ukraine fatigue”.
Între timp, după 2014, în cancelariile vestice s-a instalat “Moldova fatigue”. Din premiantul clasei Parteneriatului Estic, Moldova a devenit durerea ei de cap. An după an, începând din 2009, România a promovat, mai mult sau mai puțin discret, mai mult sau mai puțin inteligent, dosarul Moldova. A influențat, uneori chiar fără să vrea evoluțiile politice de la Chișinău. Bucureștiul dădea tonul în adoptarea unor poziții la UE sau în cancelariile vestice.
Astăzi, România a ajuns ținta reproșurilor diplomațiilor străine pentru criza din Republica Moldova. Însă, nu e clar în ce măsură România e responsabilă de degradarea dramatică a situației politice, economice, sociale din Moldova. Cum toți fug de eșec și nimeni nu vrea să-l deconteze, e și o doză de comoditate din partea cancelariilor străine care au asistat impasibile la degradarea situației de la Chișinău și au acceptat fără spirit critic toate narativele livrate de București, deși deveniseră evident că erau falsuri grosolane, iar astăzi aceleași cancelarii occidentale caută un țap ispășitor, pentru că mizeria nu mai poate fi ascunsă. Asta nu scutește clasa politică de la București, înalții funcționari din sistemul diplomatic și de securitate care au avut în grijă dosarul Moldova de un decont serios. Și, a doua etapă, după decont, e profilarea unei noi politici care să răspundă obiectivelor României și să readucă încrederea în capacitatea Bucureștiului de a evalua corect situația de la Chișinău și a propune acțiuni menite să consolideze reformele, precum și să readucă încrederea în Occident și în valorile lui tradiționale.…
Cu Plahotniuc până la capăt!
La 4 martie 2016, printr-o altă decizie bizară, Curtea Constituțională a Republicii Moldova reintroducea alegerile prezidențiale, într-o republică parlamentară. Deși scrutinul prezidențial avea potențialul să spargă frontul anti-oligarhic, prin retragerea lui Năstase și susținerea acordată Maiei Sandu, gruparea pro-europeană, deși a pierdut alegerile, a ieșit întârită. În turul doi, de la 13 noiembrie, s-au confruntat pro-rusul Igor Dodon cu pro-europeana Maia Sandu. Parcă pentru a contrazice narativul Bucureștiului, Plahotniuc l-a susținut pe pro-rusul Dodon să câștige alegerile. Daniel Ioniță, numit la 23 mai 2016, de președinte Iohannis, ambasador al României la Chișinău, n-a mai ieșit cu nici un comunicat de presă și nici n-a explicat fractura logică a diplomației române. Deci, amenințarea rusească era valabilă doar în cazul în care liderii opoziție extraparlamentare Sandu și Năstase organizau demonstrații de protest. Atunci când Plahtoniuc l-a susținut pe pro-rusul Dodon să ajungă președinte, amenințarea rusească nu mai exista.
Bucureștiul a fost extrem de activ în anul 2016, în relația cu Chișinăul. S-au consemnat nenumărate vizite oficiale și încurajări. La 26 ianuarie, Pavel Filip vine la București, cerând deblocarea creditului de 150 de milioane de Euro, promis de România. Discuția cu Cioloș i-a dat mari speranțe, și pe bună dreptate. La 5 aprilie, subsecretarul de stat Răzvan Horațiu Radu, face o vizită la Chișinău, pentru a discuta “complexitatea procesului de armonizare legislativă cu dreptul Uniunii Europene”[32] . La 14 aprilie, un viceministru de Externe moldovean e primit la București de ministrul Comănescu și secretarul de stat Ioniță. Demnitarii români vorbesc, potrivit comunicatului MAE, de “evoluțiile pozitive înregistreate în ultimele luni în ce privește promovarea reformelor”. Comănescu l-a asigurat pe demnitarul moldovean că “România va acorda întreg sprijinul necesar pentru acțiunile de reformă… [Comănescu] a adăugat că progresele pe aceste teme sunt direct relevante pentru întrunirea în perioada următoare a condițiilor necesare transferării primei tranșe a creditului de 150 de milioane de euro oferit de România”[33] . O zi mai târziu, la Bratislava, cu ocazia GLOBSEC, Comănescu se vedea și cu ministrul moldovean de externe, Andrei Galbur, pe care l-a asigurat de “susținerea puternică” pe care România o acordă țării sale[34] . În luna mai are loc vizita de trei zile a ministrului delegat pentru românii de pretutindeni, la Chișinău. Cu această ocazie este fluturată din nou teza “consolidării stabilității” Republicii Moldova[35] .
Vârful acțiunilor de lobby diplomatic pentru consolidarea regimului Plahotniuc s-a înregistat în vara 2016, când ministrul Comănescu, însoțit de secretarul de stat pentru afaceri europene din ministerul francez de Externe, Harlem Desir, au vizitat Republica Moldova. Comănescu și Desir erau și co-președinți ai Grupului pentru Acțiunea Europeană a Republicii Moldova, inițiat de fostul ministru Baconschi, în ianuarie 2010. Acest tandem româno-francez pentru promovarea Republicii Moldova la Bruxelles n-a mai funcționat o perioadă. Dar, în urma vizitei lui Cioloș la Paris, unde a fost primit de primul ministrul al Franței, Manuel Valls, alături de care a semnat Foaia de parcurs actualizată a Parteneriatului Strategic bilateral, acest Grup pentru Acțiunea Europeană a fost relansat, iar cei doi miniștri, Comănescu și Desir, au vizitat orașul Chișinău la 16-17 iunie. Mesajul la întâlnirea cu președintele Timofti și cu primul ministru Filip era același: “consolidarea stabilității”. Până și la întâlnirea cu liderii opoziției pro-europene, Maia Sandu și Andrei Năstase, mesajul a fost similar: potrivit comunicatului MAE de la București, cei doi demnitari au subliniat “importanța menținerii stabilității”, iar dezbaterile politice din perspectiva alegerilor prezidențiale din toamnă “trebuie să rămână în cadrele democratice existente și să nu afecteze procesele în curs de relansare a reformelor și de consolidare a stabilității Republicii Moldova”. Cu alte cuvinte, opoziția de la Chișinău să facă bine și să nu deranjeze regimul Plahotniuc, pentru că ar afecta stabilitatea Moldovei. Cei doi miniștri se întâlnesc mai apoi cu experți din societatea civilă, Igor Munteanu, Igor Boțan, Arcadie Barbăroșie etc. Într-un fel aproape neverosimil, Comănescu – potrivit comunicatului oficial MAE – le cere acestora “să mențină imparțialitatea și modul riguros de abordare a temelor de dezbatere publică”[36] . Rezultă că Boțan, Barbăroșie etc nu sunt nici “imparțiali” și nici “riguroși”. Cu ce or fi supărat acești oameni guvernul de la București, de au meritat să fie urecheați de ministrul român de Externe, în prezența unui vice-ministru din guvernul Franței?
Vizita premierului Cioloș la Chișinău (23-25 august), urmată de plata de către România a tranșei din împrumut, chiar înaintea începerii campaniei electorale, n-a ajutat prea mult candidatul PDM, Marian Lupu fiind retras din cursă de Plahotniuc, de vreme ce se clasa pe un loc modest, la mijlocul plutonului de candidați.
Câștigarea alegerilor prezidențiale de către pro-rusul Igor Dodon, cu sprijinul lui Plahotniuc, în mod suprinzător n-a schimbat atitudinea Bucureștiului față de regimul politic de la Chișinău, oligarhul moldovean continuând să se bucure nu doar de încredere ci și de susținerea autorităților de stat din România. PDM are semnat acord de colaborare nu doar cu Rusia Unită, partidul președintelui Vladimir Putin, ci și cu PSD, membru al Internaționalei Socialiste. La ultima ceremonie de semnare, desfășurată la sediul central al PSD, în septembrie 2014, au fost de față, pe lângă premierul Ponta, ministrul de Externe Corlățean și Liviu Dragnea, actualul președinte al PSD[37] . Primul acord de colaborare între PSD și PDM a fost semnat în 2006, de atunci acest document fiind periodic reînnoit.
Victoria categorică a PSD în alegerile din decembrie 2016 a generat doar schimbări stilistice în abordarea relației cu Republica Moldova. Guvernele PSD care s-au succedat în 2017-2018 au redus frecvența contactelor, dar au păstrat direcția nealternată, anume susținerea necondiționată a regimului tot mai autoritar instaurat de Plahotniuc. Dovada cea mai bună o reprezintă cele trei programe de guvernare, rămase neschimbate la capitolul Republica Moldova. Chiar dacă ele preiau mult din programul guvernului Ponta, acum lipsește entuziasmul primului ministru. În doi ani, între august 2013 și august 2015, Ponta vizitase de opt ori Republica Moldova, stabilind un record greu, dacă nu imposibil, de egalat vreodată. În loc de patru vizite pe an, succesorii săi la șefia guvernului, fac o singură vizită la Chișinău, și-l primesc pe omologul moldovean, odată pe an, la București.
Consolidarea situației politice din Moldova și a pozițiilor guvernului Filip la Chișinău se reflectă și în agenda discuțiilor cu demnitarii români. Sintagma “consolidarea stabilității” dispare, locul ei fiind luat de discuții ceva mai concrete despre interconectarea energetică și de transport, precum și despre participarea companiilor românești la precesul de privatizare din Moldova[38] . Instabilitatea politică de la București dar și slaba capacitate a guvernelor PSD de a implementa propriile decizii au făcut ca proiectele să nu avanseze. De altfel, Chișinăul este interesat de tranșele de bani din împrumutul acordat de România, și nu de progresul anumitor proiecte.
Centenarul, la București și Chișinău. Unionism de operetă
Cum anul 2018 este marcat la București, drept Centenarul României Mari, unirea Basarabiei cu României a reprezentat ocazia de a testa relațiile dintre PSD și PDM și felul în care demnitarii moldoveni răspund sensibilităților guvernului României.
La 27 martie, în ziua în care se împlineau (27 martie, pe stil vechi, conform calendarului gregorian, 9 aprilie) 100 de ani de la Unirea Basarabiei cu România, Parlamentul României reunit în ședință solemnă a adoptat o “Declarație pentru celebrarea unirii Basarabiei cu Țara Mamă, România”[39] . Documentul consideră “pe deplin legitimă” dorința celor care susțin “unificarea celor două state” și asigură că “România și cetățenii ei sunt și vor fi întotdeauna pregătiți să vină în întâmpinarea oricărei manifestări organice de reunificare din partea cetățenilor Republicii Moldova”. Documentul nu explicitează în ce fel vor fi sprijiniți de la București unioniștii din Republica Moldova, făcând plauzibilă orice speculație.
mai mult la : ANALIZA Prizonerii lui Plahotniuc. Relațiile dintre România și Republica Moldova
