3.3 C
Chișinău
vineri, noiembrie 15, 2024

Angela Arama : Băncile chineze, după cele turcești, au început să refuze plățile și întrerup relațiile cu instituțiile de creditare din Rusia, iar Arabia Saudită a negat clar aderarea la BRICS

Must read

Ce mândră eram că România este cea mai importantă rută alternativă pentru exportul de cereale ucrainene! Ei, acum, se pare, nu mai este, căci, ca urmare a protestului agricultorilor şi transportatorilor români, niciun camion nu a tranzitat Punctul de Trecere a Frontierei Siret, între Ucraina şi România, începând de luni după-amiază. Pe teritoriul ucrainean coloana de peste 1000 de tiruri care așteaptă să facă formalităţile de ieşire din Ucraina şi intrare în România se întinde pe câţiva zeci de kilometri. Totuși, la Constanța protestatarii nu au mai fost la fel de uniți și aseară nu au mai blocat accesul în port, ci au mărşăluit în zona portuară, iar apoi au revenit în oraş pentru a încheia manifestarea în locul de unde a pornit. Sper că situația se va ameliora în timp util, guvernarea fiind capabilă să decongestioneze măcar traficul, căci pe al-de Șoșoacă care incită spiritele în stilu-i grotesc, n-o poți stăvili nici cu buldozerul.

Ziceam ieri despre faptul că Parlamentul german trebuia să pună la vot un proiect de rezoluție care cere transferul rachetelor cu rază lungă de acțiune Taurus în Ucraina. Această rezoluție, propusă de blocul de opoziție CDU/CSU, nu a fost susținută. Din 666 de deputați prezenți în sală, doar 178 au votat „pentru”, majoritatea absolută, 485 de deputați, au votat „împotrivă”. Încă trei s-au abținut. Au votat împotrivă chiar și deputații din Partidul Verzilor și Partidul Liber Democrat, care anterior au cerut în mod repetat guvernului german să transfere rachete Taurus în Ucraina. Partea bună este că votul împotrivă nu a fost determinat de conținut, ci de încălcarea procedurii și a încercării de a folosi momentul pentru PR-ul unui singur partid de opoziție.

Planul de a depune la Bundestag un proiect de lege similar comun – al tuturor facțiunilor – rămâne în vigoare și, cel mai probabil, documentul va fi supus votului până la 22 februarie 2024. Așa că ștergem mucii, așteptăm cu răbdare un alt vot în parlament și nu uităm că un nou pachet destul de gras de ajutor a și fost oferit Ucrainei de către Germania, iar în 2024 această țară va oferi Ucrainei un sprijin militar în valoare de 7 miliarde de euro!

De altfel, pukin nu e deloc fericit din moment ce îl trădează „drujii”. Băncile chineze, după cele turcești, au început să refuze plățile și întrerup relațiile cu instituțiile de creditare din rasha, iar Arabia Saudită a negat clar aderarea la BRICS – un soi de bloc economic al țărilor în curs de dezvoltare inventat de pukin. Este adevărat că la începutul acestei luni, televiziunea de stat din Arabia Saudită a anunțat că regatul s-a alăturat blocului, dar ulterior a șters toate știrile pe acest subiect din conturile sale de pe rețelele sociale. Și Ungaria, pe fondul știrilor despre examinarea de azi a unei rezoluții privind privarea sa de dreptul la vot în Consiliul UE, cică, este deja pregătită să deblocheze finanțările pentru Ucraina în valoare de 50 de miliarde de euro.

Există și alte vești bune. Chiar multe! În primul rând, e vorba de revolta din Bashkortostan, unde mii de oameni îl susțin pe activistul Fail Alsynov condamnat la patru ani de închisoare într-un caz inventat. Și chiar dacă OMON-ul lui pukin a dispersat manifestanții în stilu-i caracteristic, nu cred că spiritele au fost stinse. Urmărim ce se întâmplă și ne amintim că toate schimbările de sistem în țările care s-au rupt de matca rashistă la timpul lor au început de la mici conflicte locale.

Apoi să zic că partizanii anti-rashiști și-au revendicat responsabilitatea pentru explozia spectaculoasă de la fabrica de poliester Shahty, regiunea Rostov, care producea corpuri pentru drone FPV comandate de ministerul rashist al apărării. De fapt, aceasta este prima fabrică din rasha construită pentru producția de fibre discontinue de poliester și a fost deschisă în iunie 2023. No, deam s-a închis, săraca…

De altfel, mișcarea partizană ia amploare și în rasha și în zonele ocupate de aceasta în Ucraina. Patru ofițeri ai flotei rashiste a Mării Negre au fost găsiți morți la Sevastopol – ei au fost otrăviți cu alcool. Autorul denunțului unui activist politic, informatorul serviciului de informații rashist Mihail Suslin, a fost ucis de antifasciști în metroul din Moskova. În regiunile Saratov, Yaroslavl, Dzerjinsk, Nijni Novgorod, persoane necunoscute au dat foc la mai multe dulapuri de relee pe căile ferate și la alte instalații utilizate pentru logistica forțelor de ocupație. Partizanii au incendiat și secția de poliție Severskaya în regiunea Krasnodar.

Of, hai că m-am lungit cu vorba… Dar nu pot să nu vă mai zic cum s-au „ablamit” ieri rashiștii încercând să arboreze drapelul imperiului lor căcăcios în Krynki – capul de pod de pe malul stâng al Niprului din regiunea Herson. De mai bine de două luni, armata rashistă suferă pierderi colosale, încercând să elimine forțele armate ucrainene de acolo, dar degeaba. Așa că în dorința lor disperată de a raporta măcar o victorie pe frontul din Ucraina, ei au riscat să-și arboreze cârpa tricoloră în centrul satului, dar bucuria lor s-a dovedit a fi prematură. Steagul r*sesc a fâlfâit în sat doar o oră, iar de dragul acestei acțiuni tâmpite de PR, o companie întreagă a armatei rashiste a fost făcută una cu pământul – n-a supraviețuit aproape nimeni.

- Advertisement -spot_img

More articles

Lasă un răspuns

- Advertisement -spot_img

Latest article