3.3 C
Chișinău
vineri, noiembrie 15, 2024

EvzMD.md | Cea mai mare manifestație unionistă de la independența Republicii Moldova. Mii de oameni sunt așteptați astăzi, la Marea Adunare Centenară

Must read

Cea mai mare manifestație unionistă de la independența Republicii Moldova va avea loc  astăzi, la ora 12.00, în Piața Marii Adunări Naționale. Astfel, liderii unioniști invită toți românii de pretutindeni la Chișinău pentru a cere autorităților de pe ambele maluri ale Prutului reîntregirea neamului românesc. 

„E important să ne facem văzuți, auziți și înțeleși! A venit rândul nostru să facem dreptate și să înfăptuim Unirea! Pregătim o Declarație a Marii Adunări Centenare, care va fi dată citire pe 25 martie în fața a sute de mii de oameni. Indiferent ce ar zice mancurții și trădătorii de patrie, unirea va avea loc, pentru că frații trebuie să fie împreună. Astăzi am participat la o ședință la Primărie, iar socialiștii, în maniera lor obișnuită, au încercat să zădărnicească manifestația. Le spunem clar – pe 25 martie vom cere Unire, iar reîntregirea neamului e tot mai aproape”, a declarat Vlad Bilețchi, președintele Asociației „UNIREA – ODIP”.

„Românii din toate colțurile lumii și-au anunțat prezența la Marea Adunare Centenară. Vor fi patru puncte de întâlnire a unioniștilor, iar la ora 12.00 toți se vor reuni în Piața Marii Adunări Naționale”, a declarat Anatol Ursu, președintele Mișcării Civice Tinerii Moldovei.

„Pe data de 25 martie, la Chișinău se va scrie istorie. Cum am putea noi, cei din societatea civilă, să ignorăm dorința oamenilor de a se reuni cu Patria-Mamă? Cu siguranță, pe data de 25 martie va avea loc cea mai mare manifestație unionistă din istoria Republicii Moldova”, a declarat Ion Leașcenco, președintele Blocului Unității Naționale.

La rândul său, președintele Platformei Civice Acțiunea 2012 din România, George Simion, a declarat că pe data de 25 martie, trebuie să arătăm întregii lumi că și pe o parte, și pe alta a Prutului se dorește unirea și va fi înfăptuită în anul 2018.

„Vom veni și noi din România la Marea Adunare Centenară. Vedem că voci antinaționale au indus idea că „vor veni românii să facă manifestație la Chișinău”. Vom fi solidari cu tot ceea ce se organizează în Republica Moldova și toți trebuie să știe că Unirea  o doresc cetățenii de pe ambele maluri ale Prutului.. Vor participa observatori internaționali, care vor monitoriza manifestația. Totodată, am trimis invitație ambasadelor de la Chișinău și București pentru a asista la întrunire”, a declarat George Simion, președintele Platformei Civice „Acțiunea 2012”.

- Advertisement -spot_img

More articles

Lasă un răspuns

- Advertisement -spot_img

Latest article