Novaya Gazeta, ziarul rusesc al cărui director, Dmitri Muratov, a fost distins anul trecut cu Premiul Nobel pentru Pace, a anunţat că îşi va suspenda activitatea până la „sfârşitul operaţiunii speciale din Ucraina”.
Această decizie vine după ce ziarul a primit un al doilea avertisment oficial din partea autorităţii ruse de supraveghere a comunicaţiilor de stat, Roskomnadzor.
Roskomnadzor a declarat că Novaya Gazeta nu a reuşit să marcheze o organizaţie neguvernamentală menţionată într-unul dintre articolele sale ca „agent străin”, în conformitate cu legislaţia rusă.