Constantin Codreanu, candidatul Partidului Unităţii Naţionale la Primăria Chişinău, într-un interviu pentru agenţia IPN, a declarat că a venit la Chişinău pentru a se implica în politică, pentru că aici, potrivit lui, lucrurile degradează. Candidatul consideră că el este o alternativă pentru chişinăuieni şi că este unicul care îl poate învinge pe Ion Ceban în turul II al alegerilor locale.
“Am revenit de la București la Chișinău pentru a mă implica în politica moldovenească, unde lucrurile au degradat continuu și asta se vede cu ochiul liber atât în infrastructură, cât și în discursurile celor care și-au asumat destinele oamenilor. Sunt o alternativă pentru oamenii care aleg normalitatea și respectul, nu disprețul și iresponsabilitatea.
Împreună cu echipa mea, am făcut un plan pentru Chișinău care, dublat de încrederea și seriozitatea care ne caracterizează, poate rezulta într-un proiect care să schimbe la față capitala. Dar, până la urmă, aceste alegeri nu sunt despre Constantin Codreanu, pentru că pasul spre Primăria municipiului Chișinău vine dintr-o decizie colectivă. A fost o decizie a Mișcării Unioniste, alături de structurile de partid care și-au asumat obiectivul de apropiere decisivă de România.”
Constantin Codreanu se consideră unicul candidat ascendent în sondajele care se desfăşoară în legătură cu alegerile care se apropie.
“Sunt singurul candidat aflat, în acest moment, pe trend ascendent în sondajele de opinie. Am trecut deja de pragul psihologic de 10% și sunt convins că săptămâna aceasta vom mai urca în preferințele chișinăuienilor, pe măsură ce mesajul meu ajunge la tot mai multă lume, iar concurenții mei se descalifică printr-o campanie agresivă și lipsită de substanță. Sunt singurul candidat care îl poate învinge pe Ivan Ceban în turul II.”
mai mult la : deschide.md