Când a făcut antecameră la ministrul de externe din Rusia, ambasadorului Andrei Neguță i-au trecut prin cap fel de fel de gânduri. Ca niște gloanțe, așa îi vâjâiau prin minte.
Cel mai sâcâitor a fost un gând că va fi chiar el trimis acasă. Acest gând sfredelitor nu i-a dat pace cât a stat la coadă. Și a stat mult. Și asta pentru prima dată. Ministrul de Externe rus l-a lăsat multișor să aștepte, de parcă nu ar fi știut că el e omul lui Dodon. Știa, și îl mira că, oricum, l-a pus să aștepte și pentru că așteptarea nu se mai sfârșea odată, îi creștea și teama că va fi trimis acasă. Unde nu ar fi vrut pentru nimic în lume să se întoarcă. Pentru el, asta ar fi fost o mare tragedie. Abia a plecat de acasă și să se întoarcă. Nu, nu și iar nu. Andrei Neguță ar fi acceptat orice, numai să nu se întoarcă acasă. Era gata să-i cadă și în genunchi ministrului rus. Se gândea chiar ca să se târâie în genunchi din prag și până la picioarele excelenței sale. Era gata să-i sărute și labele picioarelor, numai să nu-l trimită acasă, la pachet cu ceilalți consilieri. Pe ei, da, să-i alunge din Rusia, dar nu și pe el.
Cum să-l izgonească din Moscova, pe el, omul lor? Larma chefului de adio de dinaintea zborului său spre Moscova îi mai răsuna și acum în urechi. A dansat și a băut până dimineață, în restaurantul Piotr pervâi. Câtă lume l-a felicitat! Câți au venit atunci să-i ureze drum bun și acum să plece.
Cum tocmai pe el să-l alunge acasă, când și el e de-al lor?
Asta nu înțelegea. Oare ministrul să nu știe toate aceste lucruri? Să le fi uitat?
mai mult la : deschide.md/
