8.3 C
Chișinău
vineri, noiembrie 22, 2024

Deschide.md | Dumitru Diacov: Limba de stat în Republica Moldova este limba română

Must read

Preşedintele de onoare al Partidului Democrat, Dumitru Diacov: „Limba de stat în Republica Moldova este Româna!” Declaraţia – citată de IPN – a fost făcută la postul de radio Europa Liberă.

Președintele de onoare al Partidului Democrat, Dumitru Diacov, afirmă că nu poate răspunde pentru toți deputații relativ la șansa de a modifica articolul 13 din Constituție, dar, personal, încă din anul 1994, susţine că limba de stat în Republica Moldova este Româna și așa trebuie să fie și în Constituție. Deputatul a precizat că în interiorul PD există mai multe păreri în acest sens.

În opinia sa, când va exista o majoritate favorabilă acestei idei, atunci va ideea fi implementată. „Statul trebuie să facă tot ce-i posibil ca limba română să fie studiată pe întreg teritoriul Republicii Moldova: și în zonele compacte, unde trăiesc minoritățile naționale, fiindcă noi producem opoziție și în această chestiune. Dacă copilul termină școala și nu cunoaște limba de stat, inițial e o problemă de școală, dar pe urmă se transformă în problemă socială, politică și așa mai departe”, a opinat democratul.

„Societatea este divizată și în această chestiune. Și unii consideră că trebuie să fie limba moldovenească, alții consideră că trebuie să fie limba română. Eu consider de mulți ani că era bine să fie scris Limba română. Punct. Cetățenii Republicii Moldova, moldovenii din Republica Moldova vorbesc limba română, așa cum austriecii vorbesc limba germană, așa cum jumătate de Africă vorbește limba franceză sau portugheză, sau spaniolă ș.a.m.d., dar țările-s diferite; așa cum Elveția vorbește și limba italiană, și limba germană, dar sunt elvețieni. Este o problemă de timp”, spune Dumitru Diacov.

mai mult la :   deschide.md/ro

 

- Advertisement -spot_img

More articles

Lasă un răspuns

- Advertisement -spot_img

Latest article