4.4 C
Chișinău
sâmbătă, decembrie 21, 2024

Deschide.md : Patru partide şi-au anunţat sprijinul pentru Năstase. Ce scenarii admit analiştii pentru turul II

Must read

Analiştii politici salută coagularea forţelor partidelor de dreapta pentru susţinerea lui Andrei Năstase la funcţia de primar al municipiului Chişinău, după ce candidatul PPDA a ieşit în cel de-al doilea turul de scrutin, în competiţie cu socalistul Ion Ceban. De asemenea, analiştii consideră că votanţii Silviei Radu vor trece de partea lui Ion Ceban la alegerile repetate din 3 iunie curent.

„Este salutabilă unificarea forţelor de dreapta pentru Andrei Năstase, chiar dacă asta se întâmplă în ceasul al 11-lea. Acum, preferabil ar fi ca partidele de dreapta să se aşeze la o masă şi să planifice cum să mobilizeze electoratul pentru scrutinul din 3 iunie, dar deocamdată nu văd decât nişte declaraţii de susţinere în de presă”, a menţionat pentru DESCHIDE.MD analistul Anatol Ţăranu.

Potrivit sursei citate, dacă la alegerile din 3 iunie vor ieşi tot atâţia alegători ca pe 20 mai, Ceban câştigă sigur primăria. Anatol Ţăranu afirmă că electoratul Silviei Radu este unul de stânga şi că voturile alegătorilor ei se vor îndrepta ca atare spre Ceban.

Nicolae Negru califică susţinerea partidelor de dreapta pentru Andrei Năstase ca fiind una „firească”.

„E un sprijin firesc, fiindcă este pericolul ca primăria Chişinău să fie câştigată de candidatul socialiştilor. Şi dacă ne amintim ce a făcut preşedintele Igor Dodon atunci când a venit la Preşedinţie… Primul lucru pe care l-a făcut a fost scoaterea drapelului UE de pe reşedinţa Preşedinţiei. Apoi a schimbat numele limbii pe site-ul instituţiei: din română în moldovenească. Mă tem că Ion Ceban cam tot lucruri de astea o să facă la primărie. Nu ştiu dacă poate poate face altceva: dacă este un bun administrator şi dacă are anumite aptitudini manageriale. Dar mă tem că el se va ocupa de geopolitică şi e normal ca toate partidele proeuropene să se opună acestei posibilităţi. Andrei Năstase e liber să procedeze cum vrea, că poate el crede că se descurca singur, dar eu consider că el singur nu va face faţă.”

Nicolae Negru consideră că PUN, PL şi alte partide care şi-au declarat susţinerea au dat dovadă, mai ales, de responsabilitate faţă de interesul statului.

Ion Tăbârţă susţine că sprijinul din partea PL, PUN, PPEM şi a altor partide vine mai mult în jurul Partidului Acţiune şi Solidaritate.

„Andrei Năstase trebuie, într-un mod sau altul, să mulţumească, dar depinde cum o va face. Este prematur să prognozăm cum o va face. Ţin să menţionez că această coagulare a forţelor se face în mod special în jurul PAS-ului. Acum aşteptăm să se coaguleze partea unionistă, Partidul Liberal pierzând electoratul unionist, pe când Partidul Unităţii Naţionale nici nu l-a câştigat. Deocamdată, vorbim despre coagularea segmentului proeuropean.”

mai mult la : deschide.md

- Advertisement -spot_img

More articles

Lasă un răspuns

- Advertisement -spot_img

Latest article