3.3 C
Chișinău
vineri, noiembrie 15, 2024

Deschide.md : Un autobuz electric, oferit gratuit de Minsk, va fi testat pe străzile Capitalei

Must read

Au autocar electric – pe care urmează să-l ofere Republica Belarus – va fi testat în timpul apropiat pe străzile Capitalei, a anunţat primarul interimar Silvia Radu.

Dacă testarea va trece cu succes, pe viitor, la Chișinău ar putea circula astfel de autobuze electrice, a precizat edilul.

„Săptămâna trecută am participat în cadrul delegaţiei oficiale în şedinţele de lucru care au avut loc împreună cu domnul Lukaşenko, preşedintele Belarusului. În cadrul aceste întâlniri am convenit ca, luna viitoare, partea belarusă să ne transmită gratuit, în uz, timp de o lună, un autobuz electric, dar şi aparatajul de încărcare a acestui autobuz, pentru a-l testa la Chişinău. Să vedem dacă alegem să achiziţionăm astfel de mijloace pe viitor şi dacă acest test va fi cu succes, vom purcede la negocierile viitoare”, a declarat primarul general interimar.

La începutul lunii aprilie, Silvia Radu s-a întâlnit cu directorul companiei de producere a autobuzelor din Belarus, Vladimir Koroli, cu care a discutat posibilitatea deschiderii unei linii de asamblare în Chişinău, ce va permite modernizarea parcului de autobuze electrice din Capitală cu vehicule moderne şi ecologice.

Cei doi au discutat şi despre modernizarea parcului de troleibuze din Chişinău. În acest an, vor fi asamblate 20 de unităţi de transport electric, cinci dintre care vor fi dotate cu sisteme de aer condiţionat şi de propulsare autonomă.

mai mult la :  deschide.md/ro/stiri/politic/29800/Un-autobuz-electric-oferit-gratuit-de-Minsk-va-fi-testat-pe-str%C4%83zile-Capitalei.htm

- Advertisement -spot_img

More articles

Lasă un răspuns

- Advertisement -spot_img

Latest article