Preşedintele moldovean, Igor Dodon, a declarat miercuri, la finalul unei conferinţe de presă comune cu omologul său belarus, Aleksandr Lukaşenko, aflat într-o vizită la Chişinău, că şi-ar dori în Republica Moldova o dictatură similară cu cea din Belarus, referindu-se la situaţia economică mai bună din această ţară.
„Eu aş vrea să avem aşa o dictatură (ca în Belarus) în agricultură, în economie, în sfera socială. Şi, credeţi-mă, majoritatea cetăţenilor (moldoveni) tot asta şi-ar dori, pentru că Belarusul ocupa poziţii bune în ratingurile economice internaţionale”, a declarat Igor Dodon, citat de Radio Chişinău.
Dodon a făcut aceste afirmaţii după ce Aleksandr Lukaşenko a remarcat ironic că în Republica Moldova este democraţie „nu dictatură ca în Belarus”.
La rândul său, Lukaşenko a afirmat că Republica Moldova este „colţul de rai’ al fostei Uniuni Sovietice, potrivit portalului Deschide.md. „Noi ştim foarte bine care e atitudinea fraţilor moldoveni faţă de belaruşi. Eu am venit ca în propria mea republică, acesta este colţul de rai al fostei Uniuni Sovietice”, a apreciat liderul de la Minsk, conform canalului media citat.
În cadrul aceleiaşi conferinţe de presă, Igor Dodon i-a mulţumit lui Lukaşenko pentru sprijinul acordat de Belarus în obţinerea statutului de observator al Republicii Moldova în cadrul Uniunii Euroasiatice.
La 3 aprilie, Igor Dodon a semnat cu şeful Comisiei Economice Euroasiatice, Tigran Sarkisyan, un memorandum de cooperare între Uniunea Economică Euroasiatică şi Republica Moldova. Memorandumul a fost criticat dur de premierul moldovean Pavel Filip şi preşedintele parlamentului, Andrian Candu, care au precizat că documentul este nul şi nu are putere juridică. AGERPRES/(AS – autor: Lilia Traci, editor: Mariana Ionescu, editor online: Anda Badea)