Am văzut viteza fantastică cu care s-au convenit și semnat 4 din cele mai complexe probleme bilaterale din celebrul pachet Berlin plus, în chestiunea integrării raioanelor de Răsărit ale Republicii Moldova. Jos pălăria pentru vicepremierul Gheorghe Bălan și celor de care a ținut acest pas. Asta după deschiderea podului de la Gura Bâcului-Bâcioc. Firește, Diavolul stă în detalii. Trebuie să vedem cum arată exact și în detalii acordurile, cine și cât a cedat, ce a mai fost nevoie să sacrifice Chișinăul pentru a atinge acest punct.
Sunt în măsură să spun că, din știința și experiența mea, pasul acesta important nu a fost niciodată scontat. Adică a fost unul neașteptat. Nu știa nimeni că vom ajunge aici, acum, atât de brusc, de repede. Și s-a făcut pe repete înainte, pe cedări ad-hoc venite pe un alt nivel. Tiraspolul a trecut peste multe, și, cel mai probabil, și Chișinăul a făcut cedări. De văzut importanța și relevanța lor. În plus, e foarte important de văzut ce alte concesii au fost făcute, mai ales cele cu relevanță pe spațiul principiilor în chestiunea separatismului și recunoașterii Tiraspolului. O să aflăm, în timp. Dar cred că partea cea mai importantă în discuție vine abia după aceea. Și acest subiect am vrut să-l tratez în editorialul acesta.
Întrebarea mea este: Și dacă Transnistria cade plocon? Și dacă Rusia, pe de o parte, separatiștii, pe de alta, decid să reîntregească ei teritorial Republica Moldova?