8.9 C
Chișinău
vineri, noiembrie 22, 2024

Jurnal.md | Cozmin Gușă, declarație incendiară: Oamenii lui Plahotniuc, trimiși pe post de provocatori la protestul de la București

Must read

Cozmin Gușă susține că provocatorii violențelor din Piața Victoriei pe data de 10 august au fost „oamenii lui Plahotniuc”.

Consultantul politic a declarat că planul pentru 10 august a fost făcut la Scroviștea, domeniul regal lângă reședința lui Liviu Dragnea, „unde unii jurnaliști importanți se relaxează și iau bani de la Dragnea” și unde Florian Coldea, fost director adjunct al Serviciului Român de Informații, este omniprezent în momentele foarte importante. Potrivit lui Cozmin Gușă, acest Florian Coldea i-ar fi promis lui Liviu Dragnea că nu va primi sentință cu condamnare în primă instanță, iar faptul că nu s-a întâmplat așa a dus la o „re-încărcare” pentru diversiunea din 10 august. În context, Cozmin Gușă a declarat că provocatorii diversiunii din 10 august au fost „oamenii lui Plahotniuc”, care se dădeau drept membri ai Mișcării #Rezist.

„Cine sunt cei care au provocat? Cei care vorbeau în limba rusă, veniți din Moldova, oamenii lui Plahotniuc, cu tricouri negre cu Rezist… Cine a provocat inutil și i-a îndemnat pe jandarmii coordonați de „fantoma albă” să acționeze atât de dur, să sperie diaspora ca să nu mai protesteze și să nu mai vină la vot? Astea sunt întrebările pe care trebuie să le punem. Eu am niște răspunsuri. Nu am nicio îndoială că Florian Coldea, care se lăfăie pe la Monaco, a coordonat de la distanță acest plan. Coldea i-a promis lui Dragnea că nu va primi sentință cu condamnare. Acest plan a eșuat. Acel moment de eșec în a–i asigura o achitare lui Dragnea a însemnat o nouă încărcare pentru acest miting despre care se vorbea de două luni. Toți mizau pe o prezență scăzută și o mare victorie de imagine pentru Dragnea. Uite că peste 100.000 au venit, iar ei aveau informațiile lor și atunci au recurs la mijloace speciale de intimidare – cu oameni exersați în aceste acțiuni, dar neprofesioniști, pentru că au lăsat urme, cum a fost autocarul cu moldoveni care se făceau că sunt din mișcarea Rezist și apoi noaptea au iesit prin punctul de frontieră către Moldova. Au avut nevoie de ideea unor protestatari violenți ca să dea posibilitatea jandarmeriei să acționeze cu violență și să intimideze diaspora”, a declarat consultantul politic de la București.

http://jurnal.md/ro/news/3045e9fe9d28aada/cozmin-gusa-declaratie-incendiara-oamenii-lui-plahotniuc-trimisi-pe-post-de-provocatori-la-protestul-de-la-bucuresti.html#.W3gmoKWpi2Y.facebook

- Advertisement -spot_img

More articles

Lasă un răspuns

- Advertisement -spot_img

Latest article