Liderul PAS, Maia Sandu, afirmă că hotărârea Comisiei Electorale Centrale de a respinge înregistrarea grupului de iniţiativa, care urma să colecteze semnături pentru desfăşurarea referendumului de anulare a sistemului electoral mixt, reprezintă un atentat direct asupra democraţiei şi drepturilor fundamentale ale omului.
„Prin această decizie, poporul, singurul deţinător al suveranităţii naţionale, este lipsit de dreptul de a decide asupra celor mai importante probleme ale societăţii şi ale statului, aşa cum prevede art.75 din Constituţia Republicii Moldova”, a scris Maia Sandu într-o postare pe Facebook.
Potrivit ei, Comisia Electorală Centrală şi-a demonstrat, încă o dată, „obedienţa totală faţă de regimul Plahotniuc, beneficiarul principal al sistemului electoral mixt. Utilizând şi controlând CEC-ul, Plahotniuc arată, pentru a câta oară, că îi este frică de oameni”.
Comisia Electorală Centrală a respins luni, 12 martie, cererea de înregistrare a celui de al doilea grup de iniţiativă pentru desfăşurarea referendumului republican legislativ privind abrogarea legii prin care a fost adoptat sistemul mixt de vot. Şedinţa, la care au participat şi membrii grupului de iniţiativă, s-a petrecut cu scântei, iar după votul membrilor CEC, aceştia au scandat „Ruşine!” şi „Demisia!”, transmite IPN.