🗺️ În evaluarea de vineri noapte spre sâmbătă dimineață, Institutul pentru Studiul Războiului din Washington (ISW) transmite că regimul de la Kremlin creează condițiile pentru mobilizarea economiei rusești în vederea pregătirii unui război prelungit în Ucraina.
🗺️ Analiștii ISW spun că Moscova a propus pe 30 iunie Dumei de Stat a Rusiei un amendament la legile federale privind aspectele legate de aprovizionarea forțelor armate ruse. Amendamentul introduce „măsuri speciale în sfera economică”, care obligă întreprinderile rusești, indiferent de forma lor de proprietate, să aprovizioneze operațiunile militare speciale rusești și operațiunile antiteroriste.
🗺️ Amendamentul interzice întreprinderilor rusești să refuze să accepte comenzi de stat pentru operațiuni militare speciale și permite Kremlinului să modifice contractele angajaților și condițiile de muncă, cum ar fi obligarea angajaților să lucreze în timpul nopții sau în timpul sărbătorilor federale.
🗺️ Kremlinul a menționat în expunerea de motive a amendamentului că [operațiunea militară specială] în curs de desfășurare în Ucraina a scos în evidență problemele de aprovizionare, în special a materialelor necesare pentru repararea echipamentelor militare. Totodată, puterea de la Moscova a indicat că oficialii ruși trebuie să „își concentreze eforturile în anumite sectoare ale economiei”, notează ISW.
🗺️ Analiștii americani subliniază și că Vladimir Putin mobilizează probabil economia și industria rusă pentru a susține efortul de război în curs de desfășurare, dar nu a luat încă măsuri pentru a mobiliza forțe de luptă pe scară largă.
🗺️ Pe de altă parte, ISW mai precizează că autoritățile ruse iau probabil măsuri pentru a integra Centrala Nucleară de la Zaporojie direct în sistemul energetic rus, contrazicând declarațiile anterioare ale Rusiei conform centrala ar vinde energie electrică Ucrainei. Olga Kosharna, expert independent în energie nucleară, a declarat pe 30 iunie că angajații Rosatom (compania rusă de energie nucleară deținută de statul rus) au luat măsuri la Centrala Nucleară de la Zaporojie pentru a redirecționa potențial energia către rețeaua energetică rusă.
☢️ Kosharna, citată în evaluarea ISW, a adăugat că forțele ruse lucrează în localitatea Cionhar din sudul Oblastului Herson pentru a repara principala linie energetică de transport care face legătura cu Crimeea. Forțele ucrainene au distrus în 2015 acest mijloc de transport al energiei, după ce Rusia a anexat ilegal Peninsula Crimeea în 2014.
☢️ ISW amintește că reprezentanții al operatorului ucrainean de transport de energie electrică, Ukrenergo, declarase chiar recent, la sfârșitul lunii Mai, că ar fi imposibil din punct de vedere fizic pentru ruși să redirecționeze electricitatea ucraineană către Rusia după distrugerea acestor linii de transport.
☢️ Forțele ruse caută probabil să asigure accesul fizic la liniile de transport pentru a sprijini fluxul direct de energie ucraineană în Rusia, ceea ce ar putea explica unele dintre activitățile militare observate în ultimele săptămâni în porțiunile ocupate de ruși din regiunea Zaporojie, punctează ISW.
☢️ Autoritățile ruse au indicat pe 18 Mai că, deși Centrala Nucleară de la Zaporojie va lucra pentru Rusia, va continua să vândă energie Ucrainei. Cu toate acestea, devine din ce în ce mai evident că autoritățile ruse iau măsuri pentru a integra activele economice ucrainene direct în economia rusă.
⚠️ ISW mai avertizează că forțele ruse ar putea pregăti o provocare sub steagul fals la Centrala Nucleară de la Zaporojie, pentru ca apoi Moscova să folosească un astfel de atac sub steagul fals ca să acuze autoritățile ucrainene de gestionarea greșită a activelor nucleare și pentru a justifica preluarea controlului deplin asupra acestora și asupra producției lor.
🗺️ Institutul pentru studiul Războiului mai notează că forțele rusești au continuat eforturile de a încercui Lisiceansk și au desfășurat operațiuni ofensive la sud și sud-vest de oraș.
🗺️ Probabil că trupele rusești nu au ajuns încă pe teren la autostrada T1302 Bakhmut-Lisiceansk, dar blochează utilizarea acesteia de către forțele ucrainene prin continuarea atacurilor de artilerie și aeriene împotriva pozițiilor ucrainene rămase de-a lungul drumului, mai transmite ISW.
🗺️ Forțele Moscovei s-au concentrat pe regrupare și îmbunătățirea pozițiilor lor tactice la nord de Sloviansk.
🗺️ Trupele ruse nu au efectuat niciun asalt terestru confirmat în nordul regiunii Harkov și au continuat să bombardeze pozițiile ucrainene la nord de orașul Harkov, se mai arată în evaluarea ISW, care scoate în evidență și că forțele ruse au efectuat lovituri de artilerie și cu rachete de-a lungul axei sudice.
🇬🇧 Separat, Ministerul britanic al Apărării transmite în analiza de sâmbătă dimineață a războiului că armata rusă continuă să obțină progrese minore în jurul Lisiceansk, iar loviturile aeriene și de artilerie continuă în acest district. Probabil că forțele ucrainene continuă să blocheze forțele rusești la periferia sud-estică a orașului, spun britanicii.
🗺️ Londra observă că Rusia continuă să utilizeze rachete anti-navă lansate din aer pentru atacuri terestre, probabil din cauza stocului tot mai mic de arme moderne mai precise.
🗺️ Ministerul britanic al Apărării subliniază că analiza înregistrărilor CCTV arată că racheta care a lovit centrul comercial Kremenchuk pe 27 iunie 2022 a fost foarte probabil o rachetă de croazieră supersonică rusă denumită „Kh-32”. Aceasta este o versiune îmbunătățită a Kh-22 KITCHEN din epoca sovietică.
🗺️ Deși Kh-32 are mai multe îmbunătățiri de performanță față de Kh-22, aceasta nu este încă optimizată pentru a lovi cu precizie ținte terestre, în special într-un mediu urban, evidențiază britanicii, notând și că acest lucru sporește foarte mult probabilitatea producerii de daune colaterale atunci când sunt vizate zone construite.
🗺️ De asemenea, Ministerul britanic al Apărării mai expune în evaluarea sa că atacurile rușilor de joi noapte spre vineri dimineață în regiunea Odesa au implicat probabil rachete Kh-22 KITCHEN. Aceste arme sunt și mai puțin precise și nepotrivite pentru lovituri de precizie și aproape sigur au provocat în mod repetat victime civile în ultimele săptămâni.
🇺🇸 De la Washington, Departamentul de stat al Apărării a transmis vineri seară că nu există niciun motiv pentru a crede că retragerea rușilor de pe Insula Șerpilor din Marea Neagră este „un gest de bunăvoință”, așa cum a anunțat Moscova.
🇺🇸 Pentagonul spune că forțele ucrainene au exercitat cu succes o presiune considerabilă asupra armatei ruse, inclusiv folosind rachetele Harpoon pe care le-au achiziționat recent pentru a ataca o navă de aprovizionare.
💣 Americanii au mai precizat că atunci când îți dai seama cât de pustie este Insula Șerpilor, înțelegi importanța de reaprovizionare. „Așadar, ucrainenii au făcut ca rușilor să le fie greu să susțină operațiunile de acolo și i-au făcut foarte vulnerabili la atacurile ucrainene. Deci, acesta este motivul pentru care Rusia a părăsit Insula Șerpilor”, a transmis presei un oficial al Departamentul de stat al Apărării.
🚢 Oficialul de la Pentagon a mai subliniat că rezultatul acestei situații arată că este mult mai ușor pentru Ucraina să apere Odesa și, în viitor, să poată deschide acele căi maritime blocate în prezent, dacă Rusia nu mai controlează Insula Șerpilor.
🚨 Luptele continuă în Donbas, a mai spus oficialul de la Pentagon, precizând că se înregistrează zilnic pierderi importante de trupe și echipamente de ambele părți.