3.3 C
Chișinău
vineri, noiembrie 15, 2024

Marco Badea : E momentul să vorbim despre apărarea noastră, a europenilor, în fața lui Vladimir Putin

Must read

Poate credeați că e închis subiectul asta, din rațiuni de NATO și articolul 5, însă Rusia își continuă războiul brutal în Ucraina, iar liderii politici extremiști din Occident par mai pregătiți ca niciodată să ajungă la putere sau să preia din nou butoanele puterii.

◾ Cu alte cuvinte, întoarcerea lui Donald Trump la Casa Albă va lăsa Europa singură în înfruntarea cu liderul autocrat de la Kremlin.
◾ În ceea ce privește alegerile din SUA, ei bine, în timp ce Trump se apropie de nominalizarea republicană, mulți democrați sunt îngrijorați de poziția lui Joe Biden. Riscul pentru democrați este că, în absența unor alegeri primare cu adevărat competitive care să activeze baza electorală, Joe Biden va avea dificultăți în a-și mobiliza pe deplin simpatizanții până la un stadiu mai avansat al campaniei.
◾ De partea sa, Donald Trump își desfășoară oficial campania pentru realegere de peste un an și a avut puține constrângeri în afară de procedurile judiciare civile și penale cu care se confruntă. Această discrepanță între timpul de care dispun candidații și entuziasmul alegătorilor lor îi face pe mulți democrați să se teamă că până la vară vor trebui să recupereze timpul pierdut în încercarea de a-l ajuta să fie reales pe un președinte a cărui popularitate în sondaje rămâne descurajantă.
◾ În tot acest context, Politico se întreabă dacă Europa este gata să lupte singură cu Vladimir Putin?
◾ Laura Kayali scrie, direct de la Paris, că Europa contemplă acum la sfârșitul a ceea ce istoricii și politologii numesc „Pax Americana” (adică termenul aplicat conceptului de pace relativă în emisfera vestică și mai târziu în lume după sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial în 1945, când SUA au devenit puterea economică, culturală și militară dominantă a lumii).
◾ Poate Europa să respingă singură un atac rusesc? – Este o întrebare care, până acum, a rămas în sfera ficțiunii. Dar, în urma invaziei ruse pe scară largă în Ucraina și cu Donald Trump în creștere în sondaje, este una cu care se confruntă brusc factorii de decizie din UE.
◾ Fostul (și posibil viitorul) președinte al SUA le-ar fi spus oficialilor europeni că nu va veni în ajutorul continentului dacă acesta va fi atacat. Dar pentru Europa, corectarea abordării din ultimele decenii (care a însemnat investiții insuficiente în armată) și reconstruirea unei baze industriale ar necesita sume masive de bani și un timp de cinci până la zece ani, după cum au declarat mai mulți actuali și foști oficiali militari din domeniul apărării din Europa. Iar ăsta-i un timp pe care Europa s-ar putea să nu- și-l poată permite.
◾ Politico a analizat capacitățile militare de care dispune Europa în prezent, planurile sale de consolidare a acestora și implicațiile unui posibil sfârșit al Pax Americana în Europa, inclusiv discuțiile din unele țări despre necesitatea de a avea propriile lor mijloace de descurajare nucleară independente.

⚠️ Scenariu care îi ține treji noaptea pe planificatorii strategici ai Europei

Să ne imaginăm că suntem în anul 2027. Trump se află în al treilea an al celui de-al doilea mandat. Ucraina încă luptă pentru suveranitatea și independența sa, dar ajutorul occidental a secat, iar liniile de front sunt înghețate de luni de zile. În cealaltă parte a lumii, confruntarea dintre Beijing și Washington cu privire la Taiwan se înrăutățește. Acela este momentul în care Putin decide să exporte războiul dincolo de granițele Ucrainei.

Rachetele lovesc baza aeriană Ämari din Estonia, iar sute de mii de soldați din Districtul Militar Leningrad al Rusiei (călit de anii de război din Ucraina și echipat cu avioane de luptă invizibile Sukhoi Su-57, tancuri T-14 Armata, drone, sisteme de rachete și artilerie mobilă) invadează estul Estoniei.

Primele trupe care vor fi lovite sunt forța de prezență avansată consolidată a NATO, formată din 2.200 de militari multinaționali și condusă de Regatul Unit, fiind în același timp susținută de aproximativ 10.000 de soldați estonieni și alți mii de voluntari locali.

După primele lovituri, trupele NATO vor urma strategia și se vor retrage. De ce? Pentru că au fost plasate acolo mai puțin ca o forță de luptă și mai mult ca un semnal de alarmă.

Michel Goya, fost colonel în armata franceză și istoric militar, a declarat pentru Politico că prezența actuală a NATO în țările baltice „este mai mult simbolică decât militară, dar este importantă”. Tot el spune că „trupele desfășurate arată solidaritate” și că occidentalii „sunt gata să moară pentru Estonia”. Cu alte cuvinte, mesajul pentru Putin și pentru ruși e următorul: Dacă vreți să invadați Estonia, va trebui să îi ucideți pe britanici și canadieni.

În acest scenariu, însă, cavalerul alb al Europei (adică SUA) nu prea are intenția de a sări în ajutor. Trump a redirecționat majoritatea trupelor și echipamentelor militare americane staționate pe continent către Indo-Pacific și, oricum, i-a transmis deja lui Putin că nu ar fi atât de deranjat de un act de agresiune în țările baltice.

Rămânem în scenariu. Așa că suntem tot în 2027. La câteva zile după atac, Rusia controlează deja estul Estoniei, unde locuiește o mare parte din minoritatea etnică rusă a țării. Kremlinul declară că regiunea a revenit la patria mamă și își extinde umbrela nucleară peste teritoriile nou cucerite.

⚠️ Atacul imprevizibil al Rusiei pune Europa în fața unei mari dileme:

Putin nu a atacat întreaga alianță NATO: Ar trebui să riște represalii nucleare pentru bucăți din estul Estoniei?
Dar dacă NATO nu face nimic, nu numai că îi oferă lui Putin o victorie ușoară, dar transformă garanțiile de securitate ale articolului 5 din tratatul NATO în hârtie igienică și îi dictatorului rus exact prajitura pe care și-o dorea pe tavă și la care a râvnit atâția ani.

◾ Concret, Putin și Rusia înțeleg că nu pot învinge NATO din punct de vedere militar, ci doar politic, făcând efectiv articolul 5 redundant, după cum consemnează și Ed Arnold, cercetător în securitate europeană la Royal United Services Institute din Marea Britanie.
◾ Cât de probabil este un astfel de scenariu? Dacă ne întoarcem la momentul actual, adică în 2024, Putin insistă că ideea este ridicolă și că Rusia nu are niciun motiv, niciun interes geopolitic, economic, politic ori militar ca să se lupte cu țările NATO. Asta declara în decembrie 2023. Dar a spus același lucru și despre Ucraina.
◾ Din acest motiv, semnalele de alarmă încep să fie trase. Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a avertizat în octombrie 2023 că, dacă Rusia nu este învinsă în Ucraina, ar putea fi gata să atace țările baltice în termen de 5 ani. Iar mare parte dintre liderii politici europeni par să îl asculte.
◾ Cum? Păi armata germană a schițat un „scenariu de exercițiu” care are în vedere un atac rusesc în golul Suwałki, între Polonia și Lituania, în perioada dintre alegerile prezidențiale americane din acest an și începutul anului 2025. Un astfel de atac ar izola țările baltice de restul Europei continentale.
◾ „Trebuie să luăm în considerare faptul că Vladimir Putin ar putea chiar să atace într-o zi o țară NATO”, a declarat ministrul german al apărării, Boris Pistorius, la începutul acestei luni, adăugând: „Experții noștri se așteaptă la o perioadă de cinci până la opt ani în care acest lucru ar putea fi posibil”.
◾ Antonio Missiroli, un fost secretar general adjunct al NATO, a declarat pentru Politico Europe că o situație „în care acest tip de garanție americană de securitate nu ar fi retrasă, ci atenuată sau devenită mai incertă” ar putea tenta Kremlinul să acționeze asupra unei țări vulnerabile precum Estonia, prin metode hibride sau printr-un atac militar direct.
◾ Prin urmare, riscul în creștere a dus la apeluri pentru ca Europa să se pregătească înainte de a fi prea târziu.
◾ Așa că șeful armatei norvegiene, generalul Eirik Kristoffersen, a avertizat săptămâna trecută că „există acum o fereastră care poate dura unul, doi, poate trei ani, în care trebuie să investim și mai mult într-o apărare sigură”.
◾ Declarația vine în completarea celei pe care a făcut-o la finalul anului trecut, Jacek Siewiera, șeful Biroului de Securitate Națională din Polonia, care a declarat că flancul estic al NATO are la dispoziție doar trei ani pentru a se pregăti pentru confruntare. „Acesta este momentul în care trebuie stabilită o capacitate care să constituie un factor clar de descurajare a agresiunii”, a spus oficialul polonez.
◾ Cert este că în acest moment, Europa este vulnerabilă. Iar cu acest lucru este toată lumea de acord. Iar experții subliniază că Europa nu numai că nu este pregătită pentru război, dar nici nu se pregătește în mod real pentru război.
◾ Fără SUA, UE nu are nici echipamentul militar și nici efectivele necesare pentru a face față Moscovei într-un conflict de mare intensitate. „Europenii nu au capacitatea de a se apăra”, a declarat Daniel Fried, fost ambasador al SUA în Polonia. Acesta a mai spus că „apărarea țărilor baltice ar necesita mijloace militare americane serioase”.

⚠️ Să mai luăm un scurt scenariu: Dacă Kremlinul ar invada mâine statele baltice, forțele armate europene s-ar confrunta cu o armată rusă vulnerabilă și epuizată de războiul din Ucraina, dar care rămâne o forță de luptă puternică. Anul trecut, Putin a mărit dimensiunea armatei ruse (inclusiv rezerviștii) la 3,3 milioane de oameni, adăugând 170.000 de oameni, cu peste 600.000 care luptă acum în Ucraina.

◾ În ciuda pierderilor pe câmpul de luptă, Rusia încă depășește țările europene din NATO în ceea ce privește numărul (deși nu și calitatea) tancurilor, sistemelor de artilerie și avioanelor. De asemenea, va cheltui oficial 4,4% din PIB pentru apărare în 2024, deși cifra reală este probabil mult mai mare.
◾ Așa că fără sprijinul militar venit de la Washington, Europa s-ar găsi probabil în situația de a fi extrem de prost echipată și pregătită de război.
◾ Mai trebuie spus ceva: În decembrie, fostul general-locotenent belgian, Marc Thys, a declarat că armata belgiană este atât de lipsită de muniție și de fonduri încât soldații vor fi „nevoiți să arunce cu pietre” la scurt timp după începerea oricărui conflict.
◾ SUA au aproximativ 100.000 de soldați staționați în Europa, aproximativ o treime în Germania și cu o prezență mică, dar în creștere, în Polonia. Poate că numărul brut nu este mare, dar timp de decenii au acționat ca o garanție a angajamentului Washingtonului pentru continentul european și ca un factor de descurajare împotriva agresiunii.
◾ Oleksandr Merezhko, deputat ucrainean și șef al Comisiei pentru relații externe a parlamentului de la Kiev, a spus pentru Politico că „prețul izolaționismului american pentru Europa și pentru lume este un război mondial”. Iar aceasta este o lecție de istorie care trebuie înțeleasă înainte de a fi prea târziu.
◾ NATO a înființat forțe de desfășurare în avans în statele în statele din prima linie; cea mai mare dintre acestea va fi detașamentul condus de Germania în Lituania, unde Bundeswehr intenționează să trimită 4.800 de soldați până în 2027. Dar probabil că țările europene nu ar putea nici măcar să deplaseze suficient de repede întăriri în țările baltice pentru a sprijini rapid forțele de acolo, au avertizat înalți oficiali ai NATO.
◾ Ca să nu intrăm în detalii fără să fim acoperiți de realitate, trebuie spus și că de la sfârșitul Războiului Rece, dimensiunea armatelor europene s-a micșorat, iar multe țări europene au renunțat la legile nepopulare de recrutare și au trecut la armate profesioniste. Astfel, între 1989 și 2022, numărul militarilor din UE a scăzut de la 3,4 milioane la 1,3 milioane.
◾ Cu astfel de numere, de unde să înceapă Europa să se pregătească de război? Păi prioritatea imediată este reprezentată de armatele terestre, după cum a declarat și ministrul suedez al Apărării, Pål Jonson. El spune că atunci când vine vorba de forțele armate europene, este evident că trebuie să creștem gradul de pregătire și disponibilitatea, în special în rândul forțelor terestre.
◾ Forțele armate de pe continent, care se bazează pe voluntari, se luptă să facă angajări nu doar în Germania, Marea Britanie, Spania și Franța, dar chiar și în țări mai apropiate de linia frontului, cum ar fi România, Polonia și Bulgaria.

⚠️ Ideea e, deci, foarte clară: lipsa forței de muncă este o provocare serioasă pentru armatele care doresc să se întărească. „Dacă nu reușim să ne completăm serviciile noastre armate, atunci tot bugetul și achizițiile suplimentare nu vor avea cu adevărat efectele scontate”, a declarat generalul Robert Brieger, președintele Comitetului militar al Uniunii Europene, un organism al UE care reunește șefii apărării din blocul comunitar.

◾ Pentru unele țări, anexarea ilegală a Crimeei de către Rusia în 2014 a fost un semnal de alarmă. Țările baltice și nordice au revenit la recrutarea de trupe. Lituania a restabilit proiectul în 2015, Suedia în 2017 și Letonia în 2023. În Liga de Apărare a Estoniei, civilii se antrenează în mod regulat pentru o invazie rusă.
◾ Armata Poloniei a oscilat mult timp în jurul a 100.000 de persoane, dar în ultimii ani a început să crească. Guvernul anterior dorea ca această cifră să ajungă la 300.000, dar noul guvern condus de Donald Tusk a fost mai precaut în ceea ce privește vehicularea unor cifre atât de mari. Dar, deși nivelul trupelor este în creștere, acestea nu au ajuns încă la un nivel care ar permite desfășurări mari în cazul unui atac rusesc. Germania are 183.150 de militari activi. În completarea topului puterilor militare europene se află Franța, cu 303.750 de persoane, și Marea Britanie, cu 150.350 de militari activi.
◾ Finlanda, unde tensiunile cu Rusia au fost o problemă cheie înaintea alegerilor prezidențiale de duminică, se numără printre țările europene cele mai pregătite pentru o confruntare cu Moscova. O țară de 5,5 milioane de locuitori are 900.000 de cetățeni cu pregătire militară de bază. „Avem o forță aeriană, o armată și o marină foarte puternice, inclusiv, bineînțeles, armament, inclusiv cea mai mare artilerie din Europa, împreună cu Polonia, așa că oamenii înțeleg că ne-am făcut partea noastră”, a declarat pentru Politico fostul prim-ministru și actualul candidat la președinție, Alexander Stubb.
⚠️ Dar dincolo de discuția despre armată, am ajuns și la partea care îi interesează cel mai mult pe cetățenii europeni: adică, dincolo de vorbele despre intensificarea pregătirii pentru un posibil război, liderii europeni nu au început încă să explice publicului larg ce sacrificii va presupune acest lucru.
◾ Trecerea pe picior de război ar necesita sume masive de bani, mult mai multe trupe pe flancul estic al Europei, o coordonare sporită între capitalele europene și o schimbare a opiniei publice.
◾ Pe scurt, pregătirea pentru ce e mai rău costă, iar europenii trebuie să bage mâna în buzunar. Și nu e prima dată când li se cere acest lucru (adică să crească cheltuielile militare). Încă din 2006, miniștrii apărării din NATO au convenit asupra unui obiectiv de a cheltui 2% din PIB pentru apărare. Cu toate acestea, în ciuda atacurilor Rusiei în Ucraina și a anilor de insistențe din partea Washingtonului, până anul trecut, doar 11 dintre cei 31 de membri ai NATO au îndeplinit acest obiectiv, opt dintre acestea fiind state aflate în prima linie, adică țări care se învecinează cu Rusia sau Ucraina.
⚠️ Ce-i drept, alocarea mai multor bani în sectorul apărării nu este o măsură ușor de vândut de politicieni către electorat, în special în Europa de Vest, unde războiul pare încă departe. De ce? Pentru că cheltuielile militare înseamnă mai puțin pentru bunăstarea socială și pentru tranziția ecologică. De asemenea, statele UE sunt deja puternic îndatorate din cauza crizei Covid, iar perspectivele de creștere economică nu sunt încurajatoare.
◾ De aceea experții semnalează că este important să dăm discuției cadrul potrivit pentru a convinge opinia publică europeană. Spre exemplu, în Germania, dezbaterea este prezentată ca un compromis între a construi o școală nouă sau a cumpăra tancuri. Ori astfel de comparații nu sunt nici corecte și nici utile. Mai degrabă, pentru a combate o astfel de abordare, ar trebui să spunem că alocarea de mai mulți bani pentru tancuri înseamnă că alocăm mai mulți bani protejarea și asigurarea modului nostru de viață.
◾ După cum a arătat istoria secolului XX, mai scrie Laura Kayali în Politico, democrațiile pot fi lente în a trece pe picior de război, dar odată ce o fac, sunt greu de egalat. Așa că întrebarea pentru Europa este dacă se orientează suficient de repede.
◾ Iar tot mai multe voci din Europa, inclusiv din Ucraina, avertizează că democrațiile sunt foarte greoaie și lente în deciziile lor, iar din această cauză sunt amenințate constant de regimurile totalitare.

⚠️ Spre deosebire de Rusia (unde fabricile care în trecut produceau pâine și care acum produc drone) Europa nu a intrat cu adevărat într-o economie de război, în ciuda invaziei din Ucraina. Iar promisiunea sa de a furniza Ucrainei un milion de obuze până în luna martie, făcută în urmă cu un an, pare aproape sigur că nu va fi îndeplinită.

◾ „În Europa, avem o capacitate industrială de apărare concepută în mare parte pentru timp de pace”, a declarat ministrul suedez al apărării la un seminar desfășurat la Stockholm la începutul acestei luni. Potrivit generalului Brieger, președintele Comitetului militar al UE, Europa „are nevoie urgentă” de mai multe mijloace de transport strategic, de capacități spațiale de avertizare timpurie și de capacități terestre, cum ar fi echipamente antitanc, antiaeriene și antidronă.
◾ Asta nu înseamnă că nu se face nimic în acest moment. Producătorul francez de armament Nexter produce acum șase obuziere autopropulsate Caesar pe lună, în loc de două. În următorii câțiva ani, KMW și Rheinmetall din Germania vor, se pare, să crească producția de tancuri de luptă principale Leopard 2 de la aproximativ 40 la circa 100 pe an, iar Finlanda intenționează să dubleze producția de muniție. Producătorul european de rachete MBDA va investi 1 miliard de euro în fabricile sale.
◾ Germania și-a revizuit strategia militară în noiembrie pentru prima dată din 2011, cu scopul de pregăti de război forțele armate. „Astăzi, nimeni nu se poate îndoi serios de ceea ce noi, în Germania, evităm de mult timp, și anume că avem nevoie de un Bundeswehr puternic”, a declarat recent și cancelarul Olaf Scholz.
◾ Polonia s-a lansat într-o adevărată avalanșă de achiziții, semnând contracte pentru a cumpăra tancuri sud-coreene și americane, avioane de luptă cu reacție, artilerie, rachete și sisteme de apărare aeriană. Noul guvern promite să analizeze cu atenție unele dintre aceste contracte, dar este în continuare angajat să modernizeze armata, care a cedat aproape tot echipamentul său din epoca sovietică Ucrainei. România, Republica Cehă și altele state au anunțat, de asemenea, că se înarmează.
◾ Dar încă nu e suficient, iar multe dintre echipamentele produse sunt trimise în Ucraina. În plus, livrările de echipamente noi pot dura luni sau ani de zile. Și mai există o întrebare mai mare, în tot acest context, cu privire la momentul unei eventuale invazii rusești și dacă Europa ar fi pregătită la timp.
◾ „Este important să subliniem că s-au făcut progrese, dar dacă comparăm ceea ce s-a făcut până acum cu ceea ce probabil trebuia făcut, suntem încă în urmă”, a declarat Missiroli, fost secretar general adjunct al NATO. El mai spune că progresul a fost declanșat de „șocul” invaziei ruse în Ucraina și că s-ar putea să fie nevoie de un alt „șoc”.
Guvernele UE vor trebui, de asemenea, să decidă dacă vor ca Bruxelles-ul să joace un rol mai important în domeniul apărării. Estonia și Franța lansează acum ideea unui împrumut comun al UE pentru a consolida capacitățile militare ale continentului.
Mai mult, omul lui Macron, comisarul pentru piața internă, Thierry Breton, își va prezenta la sfârșitul lunii februarie Strategia industrială europeană de apărare. Potrivit unor documente interne consultate de presa europeană, Breton ar putea face presiuni pentru mai multe achiziții comune de armament și pentru coordonarea bugetelor de apărare ale guvernelor pentru a deveni mai eficiente și a sprijini companiile din blocul comunitar al UE.
Comisarul francez dorește, de asemenea, ca UE să copieze puterile de urgență ale președintelui american, care permit Casei Albe să reorienteze industria țării către producția de apărare în caz de urgență, ceea ce ar duce la o adevărată economie de război.
În cele din urmă, a declarat Breton la începutul acestei luni, UE va avea nevoie de un fond de lichidități de 100 de miliarde de euro pentru a stimula producția de apărare. Thierry Breton crede că prin demersurile sale, UE poate fi la egalitate cu Rusia în 18-24 de luni în ceea ce privește fabricarea de arme.

⚠️ Alți oficiali UE solicită o mai mare standardizare și interoperabilitate între forțele armate europene. În timp ce țările UE au 17 tipuri diferite de tancuri, SUA au doar unul, potrivit Institutului Jacques Delors.
⚠️ Dar acordarea de prea multă putere Bruxelles-ului în materie de apărare va întâmpina probabil rezistență în unele capitale europene.

◾ „Ar fi foarte logic să o facem la nivel european, pentru că asta ar economisi mulți bani și ne-ar face un jucător mai important. În plus, ar ajuta și Ucraina”, e de părere Hannah Neumann, o deputată germană din grupul Verzilor care face parte din subcomisia de securitate și apărare a Parlamentului European. „Dar Ursula von der Leyen și Breton vin cu planuri mari fără mandat din partea statelor membre, care încă mai cred că puterea ar trebui să le revină lor”, a adăugat eurodeputata. Și nu prea ai cum să o contrazici, căci are dreptate în ceea ce privește percepția europenilor pe acest subiect.

☢️ Între timp, perspectiva de a se confrunta cu Moscova fără sprijinul american i-a determinat pe unii europeni să ia în considerare ceea ce era de neconceput cândva: dezvoltarea propriilor arsenale nucleare. Armele nucleare sunt, la urma urmei, elementul de descurajare suprem, iar războiul din Ucraina servește drept exemplu de avertizare.
☢️ După prăbușirea Uniunii Sovietice, Kievul a fost constrâns de SUA și de alte țări să renunțe la arsenalul moștenit în 1994, în schimbul unor garanții de securitate rusești și occidentale – care au fost ignorate.

 

⚠️ Chiar și la vremea respectivă, unii lideri au considerat că era o decizie foarte riscantă. Președintele francez de la acea vreme, François Mitterand, l-ar fi avertizat pe omologul său ucrainean Leonid Kuchma că face o greșeală: „Tinere, vei fi păcălit, într-un fel sau altul”. Și Mitterand a avut dreptate. Putin i-a păcălit pe occidentali și ucraineni.

◾ Bill Clinton, care era președintele SUA la acea vreme, are regrete. „Simt o miză personală pentru că i-am făcut să accepte să renunțe la armele nucleare. Rusia ar fi făcut această cascadorie dacă Ucraina ar fi avut încă armele lor”, a declarat Clinton pentru postul irlandez de televiziune RTÉ anul trecut.
◾ O eventuală retragere americană din Europa ar lăsa părți mari din UE, obișnuite să se strângă sub umbrela nucleară a SUA, brusc expuse la un posibil atac. „Europa nu are capacitatea de a asigura o descurajare nucleară în modul în care o face America, în volum sau în rază de acțiune”, crede Neil Melvin, cercetător la Royal United Services Institute.

☢️ Franța și Marea Britanie vor avea în continuare arme nucleare, dar cât de mult le-ar putea pune în slujba aliaților lor și în ce condiții este o întrebare deschisă, potrivit lui Camille Grand, fost secretar general adjunct al NATO și în prezent cercetător în domeniul politicii la Consiliul European pentru Relații Externe din Berlin. Marea Britanie are aproximativ 200 de focoase, cu care contribuie parțial la apărarea NATO. Franța are aproximativ 300, dar acestea sunt angajate doar pentru apărarea națională.

◾ Însă au apărut voci care cer o schimbare de perspectivă. Spre exemplu, influentul expert francez în apărare și securitate, Jean-Dominique Merchet, a declarat la începutul anului pentru cotidianul Le Point că Franța ar trebui „cumva să împartă” armele sale nucleare cu aliații europeni, la fel cum face Washingtonul.
◾ Asta-i o idee la care președintele francez Emmanuel Macron a făcut aluzie în urmă cu câțiva ani, dar care nu a fost niciodată explorată în mod serios. Săptămâna asta, Manfred Weber, liderul Partidului Popular European, a declarat, legat de acest subiect, că este o conversație pe care europenii trebuie să o reia.
⚠️ O astfel de mișcare nu ar face decât să ridice o altă întrebare: Se poate conta cu adevărat pe Paris sau Londra să riște un război nuclear pentru a împiedica trupele rusești să mărșăluiască spre Tallinn sau Varșovia?
◾ „Ce înseamnă să extindem umbrela nucleară la Polonia? Dezlănțuim focul nuclear asupra Rusiei? Pentru că vom primi același răspuns pe propriul nostru teritoriu. Nimeni nu are încredere în această perspectivă”, a mai spus Michel Goya.
⚠️ Incertitudinea i-a făcut pe liderii europeni să caute alte opțiuni. În decembrie, fostul ministru de externe al Verzilor germani, Joschka Fischer, a declarat că UE are nevoie de propriile sale arme nucleare, deși acest lucru ridică probleme legate de modul în care UE ar putea gestiona o forță de atac nucleară.
◾Între timp, în Polonia, unele voci au început să îndemne țara să își construiască propriul arsenal nuclear. „Dacă ordinea internațională nu este capabilă să ne ofere garanții de 100% pentru a ne apăra împotriva unui atac rusesc, trebuie să fim capabili să ne dăm dreptul de a deține arme nucleare naționale”, a declarat Robert Cheda, un ofițer de informații polonez în retragere, într-un interviu acordat unui post de știri polonez.

⚠️ Politico consemnează că astfel de puncte de vedere sunt încă marginale, dar probabil că ar deveni mai puternice în timpul unei noi administrații Trump.

◾ Serhiy Hnezdilov, un soldat ucrainean care luptă împotriva Rusiei, a declarat că răspunsul la toate aceste probleme este unul simplu: Dacă Europa nu vrea să fie nevoită să se lupte cu Rusia, liderii săi ar trebui să se asigure că Ucraina are mijloacele necesare pentru a învinge Moscova acum.

Marco Badea 

Cei care vor să susțină munca de research, scriere, traducere și adaptare a acestui text pot face o donație pe contul meu de Patreon, în spiritul susținerii jurnalismului independent și nepartizan: patreon.com/marcobadea/

- Advertisement -spot_img

More articles

Lasă un răspuns

- Advertisement -spot_img

Latest article