Odata cu inceperea razboiului, a intrat in mod de supravietuire, este alert la situatia din jurul sau, concentrat sa asculte si sa inteleaga povestile oamenilor pe care-i intalneste in Ucraina. Sa le fie aproape, cu empatie si intelegere a suferintei lor. Unde se duc oamenii cand fug din casele lor, ce iau cu ei, cum mai pot trai cei care raman, cum reactioneaza atunci cand suna alarma anti-aeriana? La toate acestea se uita atent si despre ele relateaza Mircea Barbu de pe front, chiar din prima zi.
Razboiul nu are nimic rational in el, nu poate fi explicat in cuvinte, razboiul este despre suferinta celor nevinovati, mai mult decat este despre arme, avioane si tancuri. Desi are experienta in presa de razboi, Mircea trece si prin momente grele zilele acestea. Scopul demersului sau il ajuta sa isi pastreze calmul si mintea limpede: nu este despre el, este despre oamenii prinsi la mijloc in acest conflict groaznic, iar lumea intreaga trebuie sa afle despre ei.
„Impreuna cu mii de refugiati am fost evacuati din Mariupol, chiar in ultima zi inainte ca orasul sa fie inconjurat de armata rusa. Undeva pe la miezul noptii, trenul s-a umplut de tot si controlorii au decis sa nu mai deschisda usile pentru cei aflati deja pe peron. Am auzit sunet de unghii pe tabla vagonului, atat de mare era disperarea”.
Povestim in cele ce urmeaza direct din mijlocul razboiului cu jurnalistul independent Mircea Barbu, care relateaza pentru ziarul Libertatea. Se afla in Ucraina cu autorulota si se adaposteste pe unde poate.
