5 C
Chișinău
luni, noiembrie 25, 2024

Moldpres.md : La Chișinău va fi deschis un muzeu de istorie a evreilor din Republica Moldova

Must read

Chişinău, 8 iun. /MOLDPRES/. Un muzeu de istorie a evreilor din Republica Moldova va fi deschis în capitală. Acesta urmează a fi înființat în actualul sediu al Bibliotecii evreiești „Ițic Manger”, informează MOLDPRES.

O declarație în acest sens a făcut astăzi ministrul Educației, Culturii și Cercetării, Monica Babuc, în cadrul unui briefing de presă referitor la progresul implementării planului de acțiuni al Republicii Moldova în domeniul educației și comemorării Holocaustului, susținut împreună cu rabinul Andrew Baker, reprezentantul personal al președintelui în exercițiu al Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE) privind combaterea antisemitismului.

Potrivit oficialului moldovean, obiectivul creării acestei instituții muzeale este de a evidenția aportul comunității evreiești la dezvoltarea societății noastre la diferite etape istorice, de a cunoaște și de a promova personalitățile de etnie evreiască, precum și de a păstra memoria Holocaustului, prin intermediul expozițiilor tematice ale muzeului.

Ministrul Monica Babuc a trecut în revistă cele mai relevante activități pe care ministerul le organizează în parteneriat cu comunitatea evreiască din Republica Moldova și anume: comemorarea în fiecare an, pe data de 27 ianuarie, a victimelor Holocaustului, invitarea artiștilor evrei la evenimentele organizate de către minister, desfășurarea expoziției-concurs de arte vizuale ”Culorile unui genocid” în incinta Colegiului de Arte Plastice ”Alexandru Plămădeală” ș.a.

Totodată, au fost abordate și alte subiecte privind conservarea și protejarea monumentelor dedicate victimelor Holocaustului, întreținerea cimitirelor evreiești, revizuirea documentelor cucrriculare în vederea dezvoltării politicilor educaționale privind studierea Holocaustului etc. În context, ministrul Monica Babuc a menționat că în școli va fi introdus un curs de studiere a Holocaustului, fapt pentru care a fost organizat un seminar, în cadrul căruia au fost instruiți 200 de profesori de istorie.

La rândul său, rabinul Andrew Baker, reprezentantul personal al președintelui în exercițiu al OSCE și-a exprimat recunoștința și satisfacția privind implementarea planului de acțiuni organizat de minister, și, în mod special, de intenția de deschide la Chișinău un muzeu de istorie a evreilor din Moldova.

Solicitat de MOLDPRES, rabinul Andrew Baker, a afirmat că asemenea instituții muzeale există la București, Moscova, Budapesta, Paris, Londra, Vilnius, Riga și în alte capitale din lume.

Reprezentantul Personal al Președintelui în exercițiu al OSCE pentru combaterea antisemitismului, rabinul Andrew Baker, vizitează R. Moldova în perioada 7-9 iunie.

(Reporter N. Roibu, editor L. Alcază)

- Advertisement -spot_img

More articles

Lasă un răspuns

- Advertisement -spot_img

Latest article