2.2 C
Chișinău
sâmbătă, decembrie 28, 2024

O delegație a „Partidului Nostru”, în vizită la Strasbourg. A avut o întrevedere cu vicepreşedintele Parlamentului European

Must read

O delegaţie a „Partidului Nostru” se află în aceste zile la Strasbourg, Astăzi delegația a avut o întrevedere cu vicepreşedintele Parlamentului European, Dimitrios Papadimoulis.

Potrivit unui comunicat de presă emis de PN, la finele întâlnirii, deputatul a asigurat membrii delegaţiei că va aduce la cunoştinţa Comisiei Europene despre „gravele probleme în domeniul drepturilor omului, democraţiei şi statului de drept în Moldova”.

„Întrevederea delegaţiei „Partidului Nostru” (PN) azi dimineaţa cu Vicepreşedintele Parlamentului European, domnul Dimitrios Papadimoulis (Grecia). I-am relatat domnului Papadimoulis despre persecutările aleşilor locali din partea PN şi a primarului Renato Usatîi. În special, am vorbit despre greva foamei a consilierilor municipali din Bălţi ca formă extremă de protest împotriva terorii autorităţilor centrale”, a scris vicepreședintele PN, Ilian Caşu.

Papadimoulis ar fi asigurat delegaţia „Partidului Nostru” că va veni cu o interpelare către Comisia Europeană referitor la gravele probleme cu drepturile omului, democraţie funcţională şi statul de drept în Moldova.

 

mai mutl la :   unimedia.info/stiri/o-delegatia-a-partidului-nostru–in-vizita-la-strasbourg–a-avut-o-intrevedere-cu-vicepresedintele-parlamentului-european-147744.html

- Advertisement -spot_img

More articles

Lasă un răspuns

- Advertisement -spot_img

Latest article