1.1 C
Chișinău
marți, decembrie 3, 2024

Pe parcursul anului 2018 va fi lansat controlul comun moldo-român la trei puncte de frontieră. Este vorba de punctele: Cahul-Oancea, Costești-Stânca și Lipcani-Rădăuți.

Must read

Directorul general al Serviciului Vamal, Vitalie Vrabie, a declarat joi, 4 ianuarie, la o conferință de presă, că deja a fost elaborat proiectul de acord interstatal dintre România și Republica Moldova privind trecerea la controlul comun, documentul se află la avizare de către partea română, transmite IPN.

Potrivit lui Vitalie Vrabie, efectuarea controlul comun va permite optimizarea investițiilor de întreținere, dar și fluidizarea traficului.

Directorul general al Serviciului Vamal a mai spus că în 2018 vor începe lucrările de modernizare și extindere a posturilor vamale Leușeni, Sculeni și Giurgiulești. Bugetul proiectului este de 5 milioane de euro, dintre care peste 3,2 milioane constituie finanțarea UE, iar aproape 1,8 milioane sunt din bugetul Republicii Moldova. Semnarea acordului de finanțare cu UE este planificată pentru luna mai.

Tot pentru anul curent este anunțată construcția a trei zone de control vamal la Costești, Sculeni și Giurgiulești, după modelul celei de la Otaci, menite să faciliteze traficul și exportul. O altă prioritate anunțată este construcția a trei terminale interne în Birourile vamale Chișinău, Cahul și Bălți. La fel, se propune crearea unui centru de inteligență pe dimensiunea antifraudă și a altuia de excelență pentru instruirea continuă a inspectorilor vamali.

Totodată Vitalie Vrabie a anunțat că în drum spre Republica Moldova sunt două scanere oferite de către Guvernul Chinei pentru postul vamal Aeroportul Internațional Chișinău și postul feroviar Ocnița 1.

http://www.evzmd.md/actualitate/257-actualitate/68696-in-2018-va-fi-lansat-controlul-comun-moldo-roman-la-trei-puncte-de-frontiera.html

- Advertisement -spot_img

More articles

Lasă un răspuns

- Advertisement -spot_img

Latest article