3.3 C
Chișinău
vineri, noiembrie 15, 2024

Radu Hossu : Propaganda putinistă și auristă aplaudă și urlă cu lacrimi de crocodil despre cum sunt ostragizați românii în Ucraina. Nu. Nu sunt

Must read

Ieri am spus așa: „Da, Ministrul Apărării, minte. Drona a căzut pe teritoriul României!”

  1. După câteva zile în care a trebuit să încerc să mă refac, am fost ieri în București pentru câteva ore, la un podcast în care am discutat despre conflictul din Ucraina, Spitalul Mobil Oleg Gubal, politica din România (creșterea AUR – un fals) și alte subiecte interesante. Am fost la George Buhnici unde în timpul înregistrării m-a întrebat dacă drona rusească a căzut pe teritoriul României sau nu. Am spus că da.

Mi-a spus tot el (parafrazez) „Dar Ministerul Apărării României spune că nu a căzut pe teritoriul României. Asta înseamnă că Ministrul minte?” Și am răspuns „Da, Ministrul Apărării minte, drona a căzut pe teritoriul României”.

La finalul podcastului lung care va apărea Duminică și pe care sper să-l urmăriți, ne-am ridicat telefoanele de pe masă și atunci mi-a citit reacția Președintelui Iohannis, care susținea afirmațiile Ministerului Apărării. Atunci i-am arătat filmulețul cu drona care cade pe teritoriul României.

  1. Problema nu este drona în sine (cu toate că ar fi putut fi probleme, chiar o dronă care a fost [SURSE! ATENȚIE !!!]lovită de apărarea anti-aeriană ucraineană/română – sunt contradicții aici -, deci dezafectată militar, poate cauza distrugeri materiale și chiar umane), ci problema este că la noi în România se minte din partea autorităților, cum se respiră.

2a. Canalul Bîstroe. Iese Ministrul Transporturilor, Grindeanu anunța în Februarie 2023 că ucrainenii fac lucrări despre care Ministerul nu a fost informat. La 3 zile după, Președintele Iohannis a ieșit public și a dezmințit această informație spunând că Ministerul Transporturilor a primit informare încă din luna octombrie 2022 și că lucrările se fac în baza unei înțelegeri SEMNATE de România!

Ministrul Transporturilor a mințit. Este în continuare în funcție. AUR a folosit și a rostogolit această minciună. Ministrul Trasporturilor, Sorin Grindeanu, cel care a semnat Ordonanța 13, ne-a mințit despre un lucru extrem de inflamabil, legat de o țară care este invadată, în plin război, a alimentat propaganda putinistă și a celor de la AUR și în continuare este ministru. Ar trebui să-și dea demisia!

2b. Limba Română. Iese Ministerul de Externe și face o declarație legată de un proiect legislativ din Ucraina (atenție! Proiect!) legat de limbile minoritare în care lasă de înțeles cum că românii din Ucraina și limba română ar fi afectată. În același comunicat de presă relativ lung, scrie negru pe alb că proiectul legislativ este o ÎMBUNĂTĂȚIRE FAȚĂ DE LEGISLAȚIA ANTERIOARĂ.

Lăsând la o parte faptul ESENȚIAL că era o lege de război, care era special împotriva „derusificării” Ucrainei și că era EVIDENT pentru absolut toată lumea și în special pentru oricine din diplomația română, că acel proiect legislativ era un proiect legislativ de război, sub lege marțială – care este în vigoare în acest moment în Ucraina.

Cu toate astea:
Presa din România preia senzaționalul. Propaganda putinistă și auristă aplaudă și urlă cu lacrimi de crocodil despre cum sunt ostragizați românii în Ucraina. Nu. Nu sunt. Românii din Ucraina vorbesc Limba Română. Spre deosebire de foarte mulți (fără să fac un titlu de glorie din asta), eu am fost acolo. În Cernăuți există în centrul orașului Monumentul Mihai Eminescu (pun în primul comentariu harta și locația, ca să știți când mergeți în Cernăuți unde să îl găsiți). Tot pe strada centrală există Cafe București sau Centrul Cultural Român (apropo, s-a mai îngrijit cineva ca acel centru să facă ceva pentru Românii de acolo, căci este sub oblăduirea Statului Român)

Tot în Cernăuți pe clădirea Primăriei sau pe Palatul din Cernăuți este o plachetă pe care scrie „Aici a concertat marele compozitor Ciprian Proumbescu”.

Văzând retorica falsă pe căreia i-a dat scânteie Ministerul de Externe, domnul Ministru Aurescu (un om pe care în continuare îl stimez, printre puținii oficiali Români de rang înalt pe care încă îi apreciez) nu iese să sublinieze faptul că, în tot acest context extrem de groaznic pentru Ucraina, proiectul de lege a educației în care era erau luate în discuție limbile minoritare aduce o ÎMBUNĂTĂȚIRE FAȚĂ DE LEGISLAȚIA ANTERIOARĂ. Nu. Lasă ca propaganda să propage. AUR și putiniștii să se bucure. Minciunile despre minoritatea română din Ucraina să înflorească. Regret, domnule ministru, dar așa ceva este trist. Trist pentru că dați apă la moară conspirațiilor, ticăl0șilor și cu adevărat celor care sunt pericol pentru democrația din România.

  1. Drona care a căzut în Plauru, o localitate exact de la malul Dunării. Acum 48 de ore, primarul de acolo nu a auzit nimic. Nu a văzut nimic. Nu a auzit nicio explozie.
    Acum toate autoritățile sunt la el în curte. De ce?

[SPECULEZ!] Pentru că după ce primarul din Ceatalchioi a spus că au zburat drone rusești pe deasupra satului său, iar asta a creat panică, probabil (subliniez PROBABIL) șefii celor mai mari partide, un fost prim-ministru și actualul prim-ministru, Marcel Ciolacu au dat ordine pentru primarii partidelor lor să nu mai spună ceva afirmativ legat de dronele ruse care ne invadează spațiul aerian.

  1. Bă, tu vrei să ne bagi în război, nu-i așa?
    Noi suntem în război. Suntem în mijlocul unui război informațional, după cum sper că pentru toată lumea, argumentele de mai sus sunt îndeajuns. Suntem parte a efortului din acest război pentru că voi ați ajutat ucraineni prin donații pentru a ajuta non-letal armata, pentru a salva viețile ucrainenilor, fie ei civili sau militari, prin faptul că ați primit refugiați ucraineni în casele, pensiunile sau hotelurile voastre.

Suntem în război informațional, pentru că suntem supuși acestor minciuni (cum a fost și cea de acum 48 de ore, în care s-a infirmat faptul că drona rusească a căzut pe teritoriul României), acestor minciuni legate de Limba Română și comunitatea românească din Ucraina și minciuni absolut de neacceptat cum este cea a Ministrului Sorin Grindeanu privind Canalul Bîstroe.

Ce se va întâmpla de acum înainte este să se minimizeze acest caz care este cât se poate de grav. Se vor face glume. Se va face haz. Însă vă rog să luați în considerare că vorbim despre o dronă de război care poate distruge o casă. Știți cum arată casele de pe malul Dunării, unde sărăcia este lucie ca apa? Vă dați seama cât de tare ar putea afecta un Shahed 136, produs de iranieni un astfel de sat? Eu am văzut cu ochii mei distrugerile produse de o astfel de dronă. Nu este nimic plăcut sau de minimizat.

Iar după ce va trece valul ăsta de minimizare, mi-aș dori măcar un pic mai multă responsabilitate din partea autorităților române. rusia va încerca cu tot ce poate pentru a atrage NATO în acest război. Știm cu toții asta. Pentru a evita asta nu înseamnă că autoritățile noastre să ne mintă asupra pericolului în care ne aflăm. Ci să ne spună care este obiectivul României în acest război. Să iasă clar și să comunice răspicat (dar nu vorbe, vorbe, că din alea știu toții papagalii să vorbească) care este obiectivul României în acest război cu privire la propriul nostru teritoriu, la teritoriul Ucrainei, la stabilitatea geo-politică din zonă.

Care este planul pentru a atinge acel scop, care sunt obiectivele intermediare care trebuie atinse, cum trebuie să se comporte populația și să avem o dezbatere în România, legată de războiul din Ucraina, provocat de invazia în masă a rusiei din 24 februarie 2022.

Astea sunt lucuri despre care trebuie să discutăm, nu să băgăm capul în pământ ca struțul. Pentru că la fel ca și struțului, și nouă ni se vede curul.

P.S. 1. Am promis că vin cu clipul Anastasiei Gubal, fata lui Oleg Gubal care vă mulțumește direct vouă pentru că ați sponsorizat contruirea Complexului Medical Oleg Gubal. Îl voi posta astăzi.
P.S. 2. A nu se înțelege din tot ceea ce am scris aici și de-a lungul timpului că ucrainenii sunt toți perfecți. Nu sunt. Am întâlnit ticăl0și de cea mai joasă speță printre ei, în Ucraina și care au încercat să profite de bunătatea mea și a prin mine, de a voastră și de donațiile voastre. Nu despre asta discutăm totuși acum. Dar despre asta, vă voi spune în curând mai multe, după ce mecanismele instituționale vor fi puse în mișcare.

P.S. 3. Voi reveni și cu rezumatele. Doar așa o privire prin gaura cheii: Da, prima din cele două aliniamente principale ale „Liniei Surovikin” a fost străpunsă de Forțele Armate ale Ucrainei!
Până atunci, continui să cer demisia lui Sorin Grindeanu, artizanul „scanadului Bîstroe”. Demisia Ministrului Apărării, Angel Tîlvăr, care nu avea voie să accepte un comunicat de presă care oferea informații false. Nu știu cine este Angel Tîlvar, se poate să fie un om de cea mai bună credință, însă la acest nivel și pentru că vorbim despre minciuni la nivel înalt legate de un război și despre integritatea teritorială a României pe care trebuie să o apere, cred că trebuie să plece.

P.S. 4. Vă mulțumesc mult tutoror celor care mi-au scris mesaje arătându-și îngrijorarea și celor care s-au gândit la mine!

Hai România, mai cu curaj!

Slava Ukraini!

- Advertisement -spot_img

More articles

Lasă un răspuns

- Advertisement -spot_img

Latest article