Un nou partid pe scena politică a R. Moldova: „CUB garantează aderarea completă a R. Moldova la UE până în anul 2030 și crearea unor spații comune integrate cu România”

0
232

Un nou partid politic urmează să fie înregistrat în R. Moldova. Despre aceasta au anunțat marți, 1 noiembrie, membrii Coaliției pentru Unitate și Bunăstare (CUB) în cadrul unei conferințe de presă. Partidul politic va fi „de inspirație liberală, de centru-dreapta, pro-european”, potrivit lui Igor Munteanu, unul dintre fondatorii CUB.

„CUB garantează aderarea completă a R. Moldova la Uniunea Europeană până în anul 2030, crearea unor spații comune integrate cu România, ceea ce va stimula potențialul, resursele și instituțiile celor două state într-un proiect de unitate națională care să asigure idealului nostru recunoaștere internațională. În economie, CUB va garanta deschiderea locurilor de muncă, dezvoltarea economică durabilă, descentralizarea efectivă a puterii de stat și politici de bunăstare în care clasa de mijloc va putea crea, fără a se teme de abuzuri, fără a căuta protecție din partea partidelor politice, bucurându-se de reguli clare.
CUB va garanta o justiție dreaptă și efectivă, instituind un sistem de verificare și monitorizare a veniturilor și integrității celor care reprezintă statul, ceea ce va permite selectarea angajaților pe criterii de meritocrație adevărată, educându-i să fie decenți, dedicați interesului public, competenți, dar și să primească salarizarea pe care o merită din partea statului”, a mai spus Igor Munteanu.

Partidul se va alinia liberalilor europeni – ALDE/Renew Europe.

Printre membrii fondatori ai CUB se numără foștii ambasadori ai R. Moldova în Japonia, SUA și Lituania – Vasile Bumacov, Igor Munteanu și Igor Klipii și experții Veaceslav Ioniță, Rodica Gramma, Igor Boțan și Anatol Țăranu.

mai mult la

Un nou partid pe scena politică a R. Moldova: „CUB garantează aderarea completă a R. Moldova la UE până în anul 2030 și crearea unor spații comune integrate cu România”

Lasă un răspuns