15.2 C
Chișinău
joi, martie 28, 2024

Ziarul de Gardă : Orchestra Română de Tineret – turneu aniversar de 10 ani la Chişinău şi Bălţi

Must read

Orchestra Română de Tineret va susţine un turneu prin care aniversează zece ani de la înfiinţare, zece ani de succes pe scenele din România şi Europa. Pe 20 și 21 martie, sub bagheta dirijorului Cristian Mandeal, orchestra va susține două concerte în R. Moldova, la Chişinău şi Bălţi. Muzicienii vor interpreta George Enescu, Rachmaninov și Saint-Saens, iar solist va fi violonistul Dan Iulian Druţac, originar din R. Moldova.

Cele două evenimente vor avea loc pe 20 martie de la ora 18, la Sala cu Orgă din Chişinău şi pe 21 martie de la ora 18, la Teatrul Naţional „Vasile Alecsandri” din Bălţi, ambele seri fiind organizate cu sprijinul Institutului Cultural Român „Mihai Eminescu” din Chişinău.

Marin Cazacu, director general al Centrului Naţional de Artă Tinerimea Română declara la aniversare: „Ceea ce e frumos este că acum, la zece ani, la sărbatorire, vin diverși muzicieni, artiști care acum sunt împliniți, maturi și care doresc să îi primim să cânte cu noi în concertul aniversar de 10 ani, ei făcând parte din prima generație. Mă bucură foarte mult lucrul ăsta”.

Orchestra Română de Tineret va interpreta sub bagheta lui Cristian Mandeal Rapsodia a II-a de George Enescu şi Simfonia a II-a de Rachmaninov, care vor încadra, de această dată spectaculoasa lucrare a lui Saint-Saens – Introducere și Rondo Capriccioso, op. 28 pentru vioară și orchestră, solist fiind violonistul Dan Iulian Druţac, originar din R. Moldova.

Pentru informaţii detaliate legate de activitatea Centrului Naţional de Artă „Tinerimea Română“ şi de Orchestra Română de Tineret puteţi accesa www.tinerimearomana.ro.

mai mult la :  www.zdg.md/stiri/stiri-culturale/orchestra-romana-de-tineret-turneu-aniversar-de-10-ani-la-chisinau-si-balti

- Advertisement -spot_img

More articles

Lasă un răspuns

- Advertisement -spot_img

Latest article