Gordon Chang, expert în chestiuni legate de China, susţine că regimul comunist de la Beijing se pregăteşte pentru un conflict armat – eveniment care ar putea avea loc destul de curând.

Potrivit unui material apărut în publicaţia 1945, luna trecută un antreprenor chinez care producea echipamente medicale pentru consumatori a afirmat că oficialii locali i-au cerut să îşi transforme liniile de producţie din China pentru a putea produce articole pentru armată. Cadrele Partidului Comunist, spunea el, dădeau ordine similare şi altor producători.

Mai mult, academicienii chinezi vorbesc în privat că expulzarea continuă a colegilor străini din universităţile chineze pare a fi o pregătire pentru începerea ostilităţilor.

Republica Populară Chineză se pregăteşte să intre în război şi nu încearcă să îşi ascundă eforturile. Modificările aduse Legii apărării naţionale, intrate în vigoare în prima zi a anului trecut, transferă puterile oficialilor civili celor militari.

În general, amendamentele reduc rolul Consiliului de Stat al Chinei, transferând puterea către Comisia Militară Centrală (CMC) a Partidului Comunist. Mai exact, Consiliul de Stat nu va mai supraveghea mobilizarea Armatei Populare de Eliberare (PLA).

„CMC are acum oficial sarcina de elaborare a politicii şi a principiilor de apărare naţională, în timp ce Consiliul de Stat devine o simplă agenţie de punere în aplicare pentru a oferi sprijin armatei”, a declarat Zeng Zhiping de la Universitatea Soochow pentru South China Morning Post din Hong Kong.

epochtimes-romania.com/news/

Lasă un răspuns