9.4 C
Chișinău
sâmbătă, noiembrie 2, 2024

Haos la Bălți. În urma ninsorilor, drumurile rămân necurăţate, iar trotuarele acoperite cu gheață

Must read

Haos la Bălți, unde în urma ninsorilor, drumurile rămân necurăţate, iar trotuarele acoperite cu gheață. Deși au trecut patru zile de când a căzut zăpada, pe unele străzi nu se vede nici urmă de tehnică de deszăpezire. Astfel, localnicii sunt nevoiți singuri să-și facă ordine. De cealaltă parte, autoritățile municipale afirmă că toate drumurile sunt practicabile.

„Am luat lopata și am curățat toată strada pentru că era imposibil să circuli cu automobilul. Drumul central l-au curățit, iar cele de la periferie au rămas sub zăpadă”.

„Pe acest drum, și pe celălalt. Mașinile nu au cum să circule. Chiar dacă vine o ambulanţă, ea se va opri acolo. Aici nu au curățat deloc. Nici gunoiul nu este evacuat, nici drumurile nu sunt curățate”.

„Este ghețuș. Ei nu au curățit la timp. Totul a înghețat. Poți să loveşti un alt automobil când circuli. Asta este situația”.

Oamenii spun că s-au adresat autorităților locale, dar situația nu s-a schimbat.

„Ambulanța nu are cum trece pe aici, după cum vedeți, iar despre automobilele noastre nici nu mai zic. Am fost la Primărie. Nimic nu au făcut, ne hrănesc doar cu promisiuni”.

De cealaltă parte, responsabilii de la Primărie spun că drumurile din Bălţi sunt practicabile.

„Am fost special în sectorul privat, acolo, drumul pe dânsul se poate de trecut. Că este omăt, da este, dar pe fiecare drum se poate de trecut”, a spus șeful Direcției Gospodărie Comunală a Primăriei , Veaceaslav Zincovschi.

Municipiul Bălți are în gestiune șapte utilaje pentru deszăpezire.

Haos la Bălți. În urma ninsorilor, drumurile rămân necurăţate, iar trotuarele acoperite cu gheață

 

 

- Advertisement -spot_img

More articles

Lasă un răspuns

- Advertisement -spot_img

Latest article