Azi am fost în Bakhmut sub bombe incendiare (cum se vede într-una din poze), sub baraj de artilerie și am „extras” doi civili de acolo.
Ziua a început de dimineață, de la 07.00, cu încărcarea dubelor și Dusterului de la Autonom. În prima încercare de intrare în Bakhmut ni s-a interzis intrarea pentru că rușii începeau un nou asalt, așa că am mers și am descărcat în Sloviansk, în depozitul unei biserici.
Am dus 200 de litri de benzină pentru generatoare, 100 kg de miere de albine, sute de role de hârtie igienică, sute de pături, mâncare, lame de ras, șampon, săpun, mâncare greu perisabilă (sse vede în pozele de alaltăieri seară când descărcam undeva aproape de Bakhmut, punctul din care șoferul nu a mai dorit să continue drumul, cunoscând pericolul), sute de cutii de șervețele umede, sute de cutii de antibiotice și antivirale, toate lanternele frontale dintr-un Epicenter. Toate acestea, din donațiile voastre! Vă mulțumesc mult! Andrei vă mulțumește mult! Irinei, șefa centrului de colectare nu-i vine să creadă că m-am ținut de cuvânt și am revenit într-un oraș sub asediu. Am descărcat, mâine toate ajutoarele vor ajunge cu blindatele armatei în Bakhmut.
Între timp Andrei primește un telefon: „avem nevoie, dacă sunteți în zonă, să evacuăm doi civili urgent și nu mai stiu la cine să apelez momentan”.
Civilii: Erau doi ucraineni care au făcut transport umanitar cândva săptămâna trecută și au rămas fără mașină din cauza bombardamentelor și stăteau într-un beci. Unul dintre ei era șoferul primului nostru transport umanitar, din Solotvino spre Donbas. Ambii sunt din Uzghorod.
Cu telefonul la ureche, Andrei s-a uitat la mine, mi-a tradus. Am zis da! Am plecat înapoi la Bakhmut. Apropo: niciodată să nu vă luați după Google Maps, dacă sunteți în Ucraina. Pentru că puteți ajunge pe teritoriu controlat de ruși. Vă spun asta pentru că lui Andrei îi arăta un drum de la Sloviansk, prin Soledar, iar între Soledar și Bakhmut, sunt localități mici care ori sunt controlate de ruși, ori sunt contestate.
Revenind:
Am plecat înapoi spre Bakhmut, prin Kramatorsk, Kostyantynivka, pe lângă Chasiv Yar, unde rușii au măcelărit cu o rachetă Uragan, 48 de civili, pe 9 iulie.
Am ajuns în jurul orei 15.30 la ultimul block-post sau check-point unde Andrei a întrebat „cum e? Le-a reușit ofensiva de dimineață?”. Răspunsul a fost că „nu, dar avem pierderi însemnate și noi”. „Dacă intrăm, pe strada XXXX, mai ieșim?” – întreabă Andrei. Soldatul ucrainean ridică din umeri, văzându-i cumva tristețea și un fel de „nu intrați mă copiii” nerostit.
Bakhmut este un oraș devastat. Gol. Dezolant. Distrus. Am mers aproximativ 5 km prin zona gri (vedeți pe harta atașată cum arată) în nordul orașului. După blocurile gri, la poate nici 500 de metri de noi, erau rușii. Însă „nu lăsăm niciun om în urmă”, este ceea ce ne-am spus amândoi. La 2 km în dreapta noastră era prima linie de control a rușilor.
Am iesit sub tir de artilerie. Nu am înregistrat cu telefonul, însă cred că se aude pe înregistrarea de pe Go Pro cum în stânga și în dreapta noastră cădeau bombe. Mergeam cu 130-150km/h prin Bakhmut fugind de bombe, apoi în fața noastră, pe cer au explodat incendiarele. Nu e ca în clipurile de pe twitter. E terifiant. Nu puteam să ne oprim, însă înaintând riscam să fim loviți de incendiare. Oricum eram în cel mai mare risc. Inima-ți bate cu putere, trebuie să fii atent și concentrat să conduci perfect, pe un drum aproape distrus, cu viteză, sperănd să ai noroc.
Am intrat 2 oameni în oraș și am ieșit 4. Unul doarme în spatele meu acum, cu celălalt tocmai ce am dat un toast cu sticle de apă. Scriu asta dintr-o benzinărie din Donbas, în timp ce Andrei dă de mâncare unor câini (vedeți în ultima poză). Suntem bine.
Mergem spre vest. Mai devreme am aflat că atunci când am ieșit noi, rușii încercau al doilea a atac pe ziua de azi. Concentrarea de forțe ruse asupra orașului este uriașă și în creștere!
Însă în continuare:
