20.2 C
Chișinău
vineri, martie 29, 2024

TVR Moldova : Şase centre de suport în afaceri vor fi deschise în sudul Republicii Moldova

Must read

Şase centre de suport în afaceri pentru a sprijini crearea şi dezvoltarea Întreprinderilor Mici şi Mijlocii vor fi deschise în sudul Republicii Moldova. Acţiunea are loc în cadrul unui proiect susţinut financiar de către UE, pentru a fortifica parteneriatul dintre sectorul public şi privat în atingerea obiectivului de dezvoltare durabilă a comunităţilor şi regiunilor.

Potrivit unui comunicat de presă al Agenţiei de Dezvoltare Regională Sud, citat de IPN, proiectul are o durată de doi ani şi jumătate şi tinde să contribuie la dezvoltarea socială şi economică a Republicii Moldova prin implicarea societăţii civile şi altor părţi, ţinând cont de prevederile Acordului de Asociere cu UE, care cuprinde Zona de Liber Schimb Aprofundat şi Cuprinzător.

Centrele ar urma să ofere un mediu antreprenorial şi de învăţare, asistenţă în managementul de afaceri, instruire, acces la servicii de finanţare, servicii de sprijin tehnic. Prin activitatea lor, centrele vor sprijini accelerarea afacerilor şi vor contribui la creşterea economică, la bunăstarea cetăţenilor şi a comunităţilor.

Suma de granturi disponibilă pentru crearea centrelor de suport este de 360 de mii de euro. Suma alocată per proiect nu va depăşi 60 de mii de euro. Granturile vor fi oferite în tranşe trimestriale în dependenţă de progresul obţinut în implementarea proiectelor.

- Advertisement -spot_img

More articles

Lasă un răspuns

- Advertisement -spot_img

Latest article