Ziarul rus independent Novaia Gazeta, al cărui redactor-șef Dmitri Muratov a fost co-laureat al Premiului Nobel pentru Pace anul trecut, a anunțat vineri, 4 martie, că va elimina de pe site-ul său materialele despre invazia Rusiei în Ucraina din cauza cenzurii, informează Reuters. Anunțul vine după ce Vladimir Putin a promulat o lege prin care cei care „răspândirea de știri false” este pedepsită cu până la 15 ani de închisoare.
„Cenzura militară din Rusia a intrat rapid într-o nouă fază: de la amenințarea cu blocarea și închiderea publicațiilor (aproape pe deplin implementată) s-a trecut la amenințarea urmăririi penale atât a jurnaliștilor, cât și a cetățenilor care răspândesc informații despre ostilitățile militare care diferă de comunicatele de presă ale Ministerului Apărării”, a anunțat ziarul, într-un mesaj adresat cititorilor.
Citeşte întreaga ştire: Ziarul rus independent Novaia Gazeta încetează relatările despre războiul din Ucraina și șterge mai multe articole. Jurnaliștii săi riscă de acum 15 ani de închisoare